18 September 2020
Home / Despre BNR / BNR – ţintirea inflaţiei sau consiliu valutar?

BNR – ţintirea inflaţiei sau consiliu valutar?

BNR-iştii s-au lăudat de ani buni că o fac ştiinţific. Ţintirea inflaţiei era – şi încă mai este – cuvântul cheie.
Să lăsăm deoparte faptul că nu au nimerit inflaţia prognozată în niciun an. O putem pune pe seama faptului că sunt începători.
Adevărul este că BNR-ului nu i-a păsat niciodată atât de mult de inflaţie pe cât a declarat. Dovada este în graficele de mai jos. Primul dintre ele arată evoluţia şi compoziţia bilanţului băncii centrale a Estoniei – de fapt un consiliu valutar. Se ştie că acest gen de instituţie traduce în masă monetară internă toate intrările de capital, altfel spus abandonează politica monetară independentă.
bilant-estonia
Graficul următor arată evoluţia şi structura bilanţului BNR care, chipurile, a prestat o politică monetară independentă… ţintind inflaţia. Asemănarea izbitoare dintre cele două scuteşte orice comentariu.
bilantul-bnr
Am lăsat la urmă evoluţia masei monetare şi a preţurilor. Pe baza faptului că emisiunea monetară nu slujeşte la nimic… decât la creşterea preţurilor, am analizat comparativ cele două economii.
masa-monetara-estonia
Deloc surprinzător, faţă de trendul istoric în care cele două curbe trebuie să se identifice (desigur, măsurarea statistică poate introduce un „zgomot” aici), se observă cum se cască un clivaj care, oricărui economist, trebuia să îi genereze anticipări pesimiste…
masa-monetara-si-preturile

0 Shares
Share
Tweet
Share