8 April 2020
Home / Articole / BNR, învață-te minte! Nimeni nu crede un mincinos

BNR, învață-te minte! Nimeni nu crede un mincinos

Ca în fabula lui Esop, cu băiatul care strigă aiurea “Lupul!” până când nu îl mai crede nimeni, așa și BNR și-a compromis credibilitatea încât criticile sale vehemente la adresa legii privind darea în plată nu mai sunt ascultate. Cazurile în care BNR a păcălit publicul și nu și-a respectat obligațiile legale sunt nenumărate: de la îndemnurile “Pariați pe leu!” în momentele în care randamentele erau mai bune la euro, până la intervențiile masive pe piața valutară în scopul sabotării mecanismului unui curs de schimb liber, de la predicția “Văd încă 7 ani de creștere economică” rostită de Mugur Isărescu în 2008 (ultimul an de boom) până la ratarea în serie a țintelor de inflație asumate. De la instrumentarea salvării băncilor – cărora le-a eliberat miliarde de euro din rezerve – pe seama creșterii datoriei publice, până la, cu voia dumneavostră (și pe buzunarul dumneavoastră!) ultima gafă pe listă – opoziția față de scăderea birurilor copleșitoare în societatea noastră, deși același guvernator admitea cu puțini ani în urmă: “Ca să supraviețuiești în România, ai o singură șansă: să faci evaziune”; gafă care a deschis larg poarta cetății pentru calul troian al creșterilor populiste de salarii și pensii, care au făcut ca bugetul pe 2016 să arate chiar mai rău decât ar fi arătat cu Codul fiscal în varianta inițială a lui Ponta.

Așa că acum, când discutăm legea dării în plată, nimeni nu mai ascultă predicile BNR, deși încălcarea principiului neretroactivității este un abuz strident și dureros, profund incompatibil cu principiile care ar trebui să guverneze o societate liberă.

Balls

Așa că acum, când discutăm legea dării în plată, nimeni nu mai ascultă predicile BNR, deși încălcarea principiului neretroactivității este un abuz strident și dureros, profund incompatibil cu principiile care ar trebui să guverneze o societate liberă. Și de ce ar face-o? Istoria a înregistrat memorabilele declarații ale lui Nicolae Cinteză:

“Pe parcursul prezentării din 2013, apare un moment prelungit de contradicții între oficialul BNR și ziariștii prezenți. Cinteză spune că un comision de risc este justificat la un credit ipotecar, având în vedere că banca are riscul deprecierii colateralului [sublinierea mea]. De aici mergem către un studiu de caz despre cum este calculată o pierdere bancară după executarea garanției.

Totul este clar pentru toată lumea despre cum apare diferența, dar discuția se aprinde când vorbim despre ce se întâmplă cu aceasta. Cinteză nu crede în ruptul capului că, dacă omul este executat, banca mai are vreun drept după aceea: “Nuuu mai! S-a dus!”

Colegii insistă că știu cazuri în care oamenii sunt urmăriți cu popriri pe venituri și după executare, ceea ce îl contrariază încă și mai mult pe șeful supravegherii de la BNR: “Nu există așa ceva. Dacă am ajuns să-l execut, este im-po-si-bil.”

 Carevasăzică în 2013 banca trebuia să se mulțumească, la o adică, cu executarea garanției, fiindcă tocmai de asta cerea ipotecă și comision de risc. Dar în 2015 darea în plată a ipotecilor a devenit brusc o idee foarte proastă!
În fine, mi-am spus părerea despre această lege: este o lege care nu ar trebui să existe într-o societate normală. Dar noi nu suntem o societate normală, după atâtea manipulări instrumentate de politicieni (inclusiv de politicienii monetari), după cârdășia în formă continuată dintre corporații și autorități, după sponsorizarea băncilor prin credit ieftin cu prețul dezechilibrării economiei și intrării țării în criză. Relația dintre bănci și clienții lor mici este marcată de o profundă asimetrie informațională, datorită (1) hazardului moral de care beneficiază primele și (2) proastei educații financiare a celor din urmă. Pe fundalul acestor aberații economice legea dării în plată ar putea fi văzută ca o injustiție în compensație, de data aceasta în favoarea victimelor sistemului bancar.
Doar că minus și cu minus nu dă plus, când vine vorba de instituții, legi, norme de conduită. Consecințele pe termen lung sunt deja previzibile. Dar partea cea mai dureroasă pentru marea masă a debitorilor este că nici măcar pe termen scurt legea nu le va prilejui vreun folos, ea având utilitate doar pentru speculanții imobiliari. Doar nu credeți că vreo familie serioasă, care s-a împrumutat pentru a-și realiza visul vieții și pentru a-și cumpăra un amărât de apartament, după ce a plătit rate ani de zile va renunța la el așa ușor? Legea dării în plată este mai degrabă o reglare de conturi între speculanții imobiliari și bănci.
Întoarcerea ei în Parlament este binevenită, dar să nu ne facem iluzii în privința a ce urmează să se întâmple.
0 Shares
Share
Tweet
Share