28 October 2020
Home / News / Bilanț 2013: cea mai neplăcută surpriză – viziunea socialistă a Papei Francisc

Bilanț 2013: cea mai neplăcută surpriză – viziunea socialistă a Papei Francisc

Unul din lucrurile proaste care m-a surprins în anul 2013 a fost opinia Papei despre economie și societate, expusă în manifestul (Exortația apostolică) emis în 26 noiembrie. Deși Papa a mai transmis astfel de cugetări și cu alte ocazii, în îndemnul apostolic vine cu cea mai consistentă critică la adresa situației economice actuale. Am văzut imediat comentarii pe marginea acestei exortații și reproșuri aduse Papei pentru viziunea sa anti-liberală, însă abia acum am avut timp să citesc lucrarea propriu-zisă. Iar impresia pe care mi-a făcut-o este chiar mai tristă decât comentariile pe care le-am citit la vremea respectivă.

Cred că este important să știm exact opinia Vaticanului despre economie. De aceea am tradus cele mai relevante pasaje din lucrarea cu pricina, vi le ofer spre lecturare mai jos, abia după care revin cu comentarii. Sublinierile îmi aparțin.

53. La fel cum porunca „Nu ucide” stabilește limite clare cu scopul de a apăra valoarea vieții umane, astăzi ar trebui să spunem „Nu” unei economii a excluderii și a inegalității. O asemenea economie ucide. Cum se poate ca vestea morții unui bătrân fără adăpost să nu fie subiectul emisiunilor de știri, dar atunci când bursa pierde două procente este un eveniment? Așa ceva reprezintă un caz de excluziune. Putem să nu reacționăm atunci când o parte a lumii aruncă mâncarea în vreme ce alta se confruntă cu foametea? Acesta este un caz de inegalitate.

54. În acest context, unii continuă să apere teoria distribuției naturale a avuției, care presupune că creșterea economică, încurajată de piața liberă, face dreptate tuturor și nu exclude pe nimeni. Această opinie, care nu a fost vreodată confirmată de istorie, reflectă o încredere naivă și simplistă în bunătatea celor care dețin puterea economică și în funcționarea sacralizată a sistemului economic dominant.

56. În vreme ce câștigurile unei minorități cresc exponențial, la fel crește și prăpastia care separă majoritatea populației de prosperitatea de care se bucură puținii norocoși. Acest dezechilibru este reultatul ideologiei care apără autonomia absolută a pieței și speculația financiară. În consecință, ea respinge dreptul statelor, însărcinate să vegheze la binele comun, de a exercita orice formă de control. Se naște astfel o nouă tiranie, invizibilă, care în mod unilateral și fără încetare își impune propriile legi și reguli…. La toate acestea putem adăuga extinderea corupției și evaziunea fiscală, care au căpătat dimensiuni globale. Setea de putere și proprietate nu mai cunoaște limite. În acest sistem, care tinde să distrugă tot ce stă în calea creșterii profiturilor, orice lucru fragil, precum mediul înconjurător, se găsește fără apărare în fața intereselor unei economii de piață divinizate, care a devenit principiul suprem.

57. În spatele acestei atitudini se ascunde respingerea moralității și respingerea lui Dumnezeu.

Pe baza acestui fragment putem spune destul de clar, cred, că Papa Francisc îmbrățișează o poziție anti-capitalistă, împotriva ideologiei laissez-faire, similară ideilor promovate de socialiști. Ceea ce – să spunem din capul locului – este paradoxal, fiindcă socialismul se identifică cu nihilismul și cu ateismul. Să nu uităm, Marx a spus că religia este opiu pentru popor. Dar să mă refer punctual la pasajele citate.

În primul rând, a spune că economia ucide este o formulare exagerată, dar similară cu multe altele. De pildă, în ultima vreme am auzit ideea că evaziunea fiscală ucide – dar nu știu dacă Gabriel Biriș s-a inspirat din opiniile Vaticanului sau, invers, Papa din scrierile lui Biriș. De asemenea, unii au spus că privatizarea ucide, este posibil ca Papa să-i fi citit și pe ei. Indiferent însă de filiația de idei, două precizări se impun: (1) inegalitatea de avuție din capitalismul autentic (care nu mai caracterizează lumea ultimelor decenii) este categoric mai redusă decât inegalitatea din timpul aristocrației și (2) chiar și astăzi inegalitatea de avuție se produce într-un plan al bunăstării incomparabil mai ridicat decât în epoca în care economia de piață nu exista. Există oameni care mor de foame, desigur, dar mai puțini decât înaintea capitalismului. Creșterea continuă a populației globului este una din cele mai elocvente dovezi ale bunăstării induse de capitalism.

În al doilea rând, Papa Francisc folosește în scrierea sa o expresie specifică literaturii socialiste: „trickle down theories” – pe care am tradus-o “teoria distribuției naturale a avuției”. Expresia a fost făurită în cursul atacurilor aduse economiei laissez-faire de către progresiști la mijlocul secolului XX, fiind utilizată printre alții de Galbraith (un economist  celebru care spunea că URSS va prinde din urmă SUA) sau de populistul Ross Perot. Papa Francisc ar trebui să citească puțină economie. Ar afla astfel că nu din „bunătatea celor care dețin puterea economică” rezultă bunăstarea clasei muncitoare, ci din propriul interes. Aceasta este “mâna invizibilă” de care vorbea Adam Smith în 1776. Propriul interes, tentația profitului, îi îndeamnă pe capitaliști să acumuleze neîncetat și să producă pentru masele largi. În economia de piață autentică soarta patronului stă atârnată de preferințele publicului ale cărui nevoi le servește. Rezultatul competiției neîngrădite și a goanei după profit este îmbunătățirea permanentă a bunurilor de consum existente, producția lor pe scară largă și ieftinirea lor – ceea ce duce la creșterea nivelului de trai pentru toți. Este o aberație să spui că economia de piață îi ridică pe unii în slăvile bogăției în vreme ce îi lasă pe alții în mizerie: bogăția antreprenorului provine din priceperea cu care el răspunde nevoilor și așteptărilor semenilor săi; dacă majoritatea ar bălti la limita subzistenței, atunci de unde ar scoate capitaliștii bani, cui ar mai vinde ei?!

În al treilea rând, Papa Francisc pe cât este de ignorant în materie de economie, pe atât este de miop când vine vorba de înțelegerea rolului statului. Nu știu de unde a scos ideea că statele sunt „însărcinate să vegheze la binele comun” – un mit promovat tot de filozofi ai colectivismului și de iubitori ai funcționărimii, despre care putem spune cu adevărat că „nu a fost vreodată confirmat de istorie”. Mă aștept ca în următoarele discursuri Papa să invoce „contractul social”, dar sper că, în interesul propriei credibilități, îl va și pune pe masă.

În al patrulea rând, Papa ignoră posibilitatea ca inegalitatea de avuție să fie generată și de altceva decât de economia de piață. De pildă tocmai de guverne, de politicile populist-redistribuționiste ale acestora și de instituțiile etatiste. Destui economiști reclamă polarizarea socială rezultată din politicile care subvenționează prin credit artificial de ieftin marile bănci și corporații (too big to fail), din privilegiile de care se bucură anumite industrii, din drepturile de monopol instaurate prin patente, brevete și restul instrumentelor aferente așa-numitelor „drepturi de proprietate intelectuală”, din obstrucționarea pieței muncii care îi ține în puf pe sindicaliști și la granița sărăciei pe șomeri și pe muncitorii fără experiență sau calificări deosebite, din sistemul public de pensii care îi duce pe bătrâni la disperare. Papa știe una și bună: statul face lucruri bune, dacă statul nu ar acționa atunci mizeria ar fi cruntă. Un asemenea mesaj în vedeam la telejurnal pe timpul lui Ceaușescu.

images

În al cincilea rând – și cel mai scandalos – Papa Francisc identifică respingerea intervenției statului cu respingerea lui Dumnezeu, punând astfel semnul egal între politicieni și Dumnezeu și marcând astfel o fabuloasă revenire vizionară la vremurile non-democratice și non-liberale în care „unșii lui Dumnezeu” (și ai papalității) puteau decide soarta “supușilor” după bunul plac. Atât de respingătoare mi se pare această idee încât mă opresc de a o mai comenta.

Vreau însă să mai adaug ceva. Prin amestecul în chestiunile economice și sociale Papa Francisc otrăvește sufletul oamenilor. Dat fiind că a găsit pe cine să dea vina pentru sărăcie, inegalități și distrugerea mediului, ce-o să-i spună unui muncitor sărac care vine să se spovedească sau să caute un sfat? O să-i spună cumva să fie mai chibzuit? O să-i spună cumva să ierte păcatele celorlalți? Nu! Din contră, o să-i spună că nu el este de vină pentru datoriile pe care le-a acumulat la cârciumă, ci capitaliștii veroși care nu-i dau băutură gratis; că nu el este responsabil pentru faptul că a bătut mingea pe maidan în loc să-și roadă coatele prin biblioteci, ci oamenii de afaceri care nu-l angajează pe un post bine plătit; că nu el este de vină pentru faptul că a stăruit prea puțin într-o meserie sau că a răbdat insuficient pentru a acumula capital, ci antreprenorii care îl exploatează; că nu el este de vină pentru faptul că duce lipsă de viziune, că nu a inventat nimic, că nu este original, ci restul lumii care îl acuză de plagiat, de imitații ieftine, de spirit de turmă. O să-i spună să voteze politicieni care promit egalitate. O să-i spună că eventual, dacă astfel de politicieni întârzie să pară sau nu au succes, să pună la cale o revoluție și să facă lumea mai bună – întocmai după cum scrie în îndemnul apostolic.

 

[layout show=”1″]
0 Shares
Share
Tweet
Share