22 September 2020
Home / Analiză-Statistică / Averea reală a populației este sub nivelul din 2005. Un român are în medie 9000 de euro

Averea reală a populației este sub nivelul din 2005. Un român are în medie 9000 de euro

În Raportul asupra stabilității financiare publicat ieri de BNR găsim evoluția averii populației din anul 2002 până în prezent. Aceasta a crescut cu circa 50 mld. lei anul trecut, dar tot se află la mare distanță de vârful atins în 2007 – aproape 1200 mld.lei.

Avutia populatiei BNR

Dacă raportăm averea netă totală la numărul populației stabilit recent de INS (19,7 milioane persoane), descoperim că averea medie a unui român este de 40107 lei, adică de aproape 9000 de euro la cursul de schimb actual. Din aceasta, sub 3000 de euro reprezintă averea financiară (depozite bancare, acțiuni, ș.a.), iar circa 6000 euro reprezintă avere imobiliară. Aceste cifre sunt foarte apropiate de valorile indicate în studiul Credit Suisse Research Institute, care indica o avere medie de 13667 dolari anul trecut, respectiv 11191 dolari anul acesta.

Avuția netă așa cum este prezentată de BNR este însă înșelătoare, deoarece este exprimată în lei. Inflația a erodat an de an puterea de cumpărare a leului, astfel încât pentru a vedea dacă și cu cu cât ne-am îmbogățit/sărăcit ar trebui să gândim în termeni constanți. De exemplu, degeaba ai un cont în bancă mai mare decât acum 5 ani cel de anul trecut dacă în termeni reali banii respectivi valorează mai puțin; dacă prin retragerea depozitului ajungi să cumperi mai puține bunuri și servicii decât în urmă cu 5 ani. La fel, degeaba vinzi un teren cu mai mulți lei decât ai cheltuit pe el, dacă profitul este doar pe hârtie.

Pentru a avea o perspectivă mai bună asupra evoluției averii ar trebui să ținem cont de dinamica prețurilor. Dacă ne referim la prețurile de consum, acestea s-au dublat din anul 2002 încoace: practic puterea actuală de cumpărare a monedei reprezintă mai puțin de jumătate din nivelul anului 2002. Să ne amintim rata inflației, importantă mai ales în prima parte a perioadei:

Inflatia

Dacă ajustăm averea nominală cu indicele prețurilor obținem următoarea imagine asupra evoluției avuției reale a românilor:

Avutia populatiei

În anii de boom economic și cu inflație mare (2002-2007) averea românilor creștea cu 50% pe an. Ritmul  real era însă mult mai mic, astfel încât în anul de vârf 2007, averea măsurată în prețurile anului 2002 era cu peste o treime mai mică decât cea exprimată în prețuri curente. De atunci avuția a scăzut mai puternic decât o arată cifrele BNR, deoarece peste scăderea nominală s-a suprapus și inflația. Practic, în termeni reali românii mai dețin puțin peste jumătate din averea pe care o aveau în 2007.

O ultimă observație. Deși raportul băncii centrale pare să indice o stabilizare a situației – averea netă chiar a crescut ușor în 2012 față de 2011, anul 2013 va demonstra că această aparență este înșelătoare. Prețurile apartamentelor au scăzut pe primele 9 luni mai abrupt ca anul trecut, cu 7% la nivelul întregii țări, iar depozitele populației în bănci au crescut slab, sub rata inflației.

Credit Suisse are probabil dreptate: suntem mai săraci de la an la an. Rămâne de văzut dacă anul viitor pe vremea asta vom afla că suntem mai săraci decât în 2004! Când vom constata acest fapt, întreaga șaradă a progresului miraculos simțit în anii de boom economic va putea fi deslușită de fiecare om cu capul pe umeri: o simplă bulă speculativă dezvoltată pe piramida banilor de hârtie și a creditului inventat din pix. Totul orchestrat de aceleași instituții în care românii au încredere (!) și care veghează la stabilitatea… procesului de redistribuție a avuției, de la cei aflați sub medie la cei situați peste.

 

[layout show=”1″]
0 Shares
Share
Tweet
Share