5 April 2020
Home / Murray Rothbard (page 7)

Murray Rothbard

Raed Arafat: dulce ca mierea e monopolul patriei

Imi pare rau sa vad ca dl. Arafat are o gandire economica atât de incoerentă. Într-un interviu în care se referă la posibilitatea reformării/privatizării sistemului de urgență, zice dansul ba (1) ca sistemul privat vrea sa faca profit, deci nu te poti baza pe el fiindca o sa exploateze populatia, ba (2) ca face voluntariat (precum in Piatra Craiului), deci iar nu te poti baza pe el 😉  (1) “în momentul în care l-ai liberalizat și ai lăsat o nișă prin care intră comerciantul și începe să-ți ia din bani, în scurt timp el va cere competiție prin licitație, va cere mai multe beneficii și devine din ce în ce mai agresiv”… (2) “E un singur om, care are o anumită experiență care astăzi este, mîine se pensionează, nu mai poate să zboare, nu mai este. Pot construi un sistem doar pe această bază? Nu!” Asta e ca in gluma aia …

Citeşte în continuare

Autostrazile

Hannibal este creditat cu formula „dacă nu găsim un drum, vom construi unul”. O autostradă nu are doar funcția practică că te ajută să mergi mai repede, ci și una conceptuală, filosofică. Această formă complexă de drum te ajută să delimitezi curente de gândire, teorii politice. De exemplu, o diferență între liberalismul clasic și minarhism, Hazlitt versus Nozick, este că primul acceptă ca statul să facă drumuri, ultimul nu. Pentru un minarhist statul oferă doar servicii de protecție: tribunale, armată, poliție, nu se ocupă de drumuri. Autostrăzile au însă și o funcție ideologică locală, ne disting între stânga și dreapta românească. Tensiunea esențială ar fi că stânga cheltuiește banii publicii pe programe sociale, dreapta face autostrăzi, face investiții, privește în viitor. Dacă nu vrei autostrăzi, ții cu PSD-ul, vrei spargerea banilor pe protecție socială în loc să vezi în viitor, să vezi miile de investitori care vin pe autostrăzi. Aici …

Citeşte în continuare

Veniturile fiscale: – 0,8%; cheltuielile publice: + 4,7%

Îngrozitor!! După 7 luni scurse din acest an constatăm că veniturile din birurile puse pe cârca cetățeanului au scăzut cu… țineți-vă bine… 0,8%. Exact, ați citit bine. Cu o TVA mai mică cu 26-27%, cu alte impozite reduse în ultimii ani (remember, Doar Ponta scade taxele…), în ciuda acuzelor că ANAF nu a biciuit destul firmele, ei bine statul a colectat aproape aceeași sumă de bani ca anul trecut. Am pomenit de BNR-iști și de analiștii care au criticat relaxarea fiscală? Nu, pentru că nici nu mai merită pomenit. Nu același lucru se poate spune despre cheltuielile publice, care au crescut deocamdată cu 4,7%. Dar, desigur, până foarte recent nimeni din elita finanțistă nu a protestat cu convingere împotriva creșterilor succesive de salarii și pensii, erau ocupați să sperie lumea că ajunge țara în criză din cauza scăderii impozitelor. Anyway, ca să nu divagăm, veniturile totale ale statului au scăzut …

Citeşte în continuare

Taxarea Bisericii

În viața omului civilizat, evoluat și cu simț critic sau chiar interesat de ideile liberale, vine inevitabil un moment în care trebuie să ceară taxarea Bisericii. Taxarea Bisericii este Armageddon-ul, este Biblia omului civilizat. Uneori auzi „nu e românul atât de civilizat, încât să avem taxarea Bisericii!”. E o chestie SF, de nu știu ce secol din viitor. Aici trebuie verificat dacă și în Startrek se practica taxarea Bisericii. Deseori auzim producători care se plâng de alți producători, baruri care se plâng de alte baruri că fac evaziune. Iar soluția  recomandată este întotdeauna controale pentru combaterea evaziunii fiscale. Așa s-ar elimina concurența neloială. Am avea un argument egalitarist etic, al încălcării egalității de tratament: „de ce eu să plătesc și alții nu?” Această egalitate de (mal)tratament este cea mai populară. Probabil acești patroni mai vocali s-au înscris printre primii la loteria bonurilor fiscale. Egalizarea, armonizarea fiscală se poate face și …

Citeşte în continuare

Economie de piață funcțională… cu credit guvernamental

Creditul guvernamental a ajuns la un nivel pe care l-a mai avut înainte ca România să primească statutul de “economie de piață funcțională”. În luna iulie acesta a ajuns să reprezinte 28,8% din creditul intern. Involuția s-a produs odată cu izbucnirea crizei și de atunci nu s-a oprit. Deși am depășit criza și asistăm de ani buni la creșterea PIB, creditarea sectorului privat a înghețat, statul devenind punctul de atracție al bancherilor. Guvernul și politicienii votează pe bandă rulantă creșteri de salarii și de cheltuieli, alimentând deficite fără rost, de pe urma cărora cea mai mare parte a țării (cea care nu este bugetară) are de suferit: antreprenorii privați rămân fără acces la credit, crește consumul pe datorie, cei care își văd salariile mărite capătă posibilitatea de a-și procura o felie mai mare din plăcinta producției naționale, în detrimentul celorlalți. Și, desigur, bancherii au de câștigat. Repet, în 2004 România …

Citeşte în continuare

Șpaga în trafic

În „Lista lui Schindler” șpaga are o funcție pozitivă. Mituind ofițerii naziști, omul de afaceri german Oskar Schindler reușește să salveze 1200 de evrei, muncitori în fabrica lui, care urmau să fie trimiși la Auschwitz. Termenul „racket” vine din engleză și are un sens apropiat de jaf (Dexonline, 2016): RÁCKET s.n. (Liv.) Stoarcere de bani prin intimidare și violență; extorsiune. [Pron. rá-chet. / < engl., fr. racket]. RÁCKET, rackeți, s. m. Hoț, bandit, tâlhar. – Din engl., fr. racket. La noi termenul racket este folosit pentru recuperatori, însă păstrează acest sens de obținere de bani prin intimidare. O distincție folosită de unii cărturari este cea între spagă ofensivă și spagă defensivă (Rothbard, 1998, 185). Șpaga plătită de Schindler e una defensivă. Rostul ei este să blocheze o agresiune a statului împotriva unor oameni nevinovați. În nazism tot defensive sunt spăgile plătite de oamenii de afaceri birocrației. De regulă, șpaga era direct proporțională cu gradul de convingere ideologică (Reimann, 1939, 24). …

Citeşte în continuare

Desființarea BNR?! Cine ar fi crezut că mai există totusi liberali…

Partidul Oamenilor Liberi a dat publicității rezultatele unui sondaj intern, pe o serie de chestiuni controversate. Absolut lăudabilă încercarea acestui partid de a aborda frontal probleme sociale sensibile, când ar putea foarte bine să bată apa în piuă, ca multe alte formațiuni politice. Din spectrul de probleme menționate, am selectat câteva. 1. 28% dintre membrii POL care au răspuns la chestionar sunt de acord cu desființarea BNR. Poate îi conving și pe cei 52% nehotărâți și, mai ales, pe marea masă a românilor. Uite, bulgarii n-au bancă centrală cu atribute discreționare cum avem noi. O serie de alte țări din vecinătate s-au lipsit de independența politicii monetare. De ce? Pur și simplu fiindcă și-au dat seama că politica monetară (precum POLITICA în general) este coruptă și este în beneficiul societății să renunți la ea. Chiar așa, ce avantaje are România că avem o instituție monopolistă în construcția de drumuri?! Vi …

Citeşte în continuare

Fumatul în cârciumi

În vechime erai cool dacă aveai video, azi ești cool dacă ai internalizat niște socialisme UE. Poți internaliza două socialisme eco sau poți internaliza două socialisme pe egalitatea de șanse. Când ai terminat de internalizat 12 socialisme UE, ești deja anti-sistem. În toate discuțiile pe legea fumatului, nu s-a răspuns mereu clar la întrebarea dacă ești obligat să mergi în bar. Aici sunt două răspunsuri: Da, sunt luat cu forța de pe stradă. Nu, intru de bunăvoie. Ar mai fi o cale, când mergi după mirosul de cârnați din cârciumă, ca-n desenele cu Tom și Jerry. Atitudinea susținătorilor interzicerii fumatului în baruri e să nu răspundă clar, neechivoc la această întrebare. Aș zice că e o atitudine științifică, dacă ne gândim și la descrierea pe care Kuhn o face științelor. În științe n-ai confruntare a opiniilor, ci fiecare o ține pe-a lui. Și cei care admit că au intrat în …

Citeşte în continuare

Rolul socialismului în curele de slăbire

Curele de slăbire sunt un subiect pe care susținătorii neoliberalismului ar trebui să cam tacă. Neoliberalismul crește oferta de bunuri într-o societate, însă mai toate curele de slăbire merg pe reducerea cantității, indiferent de mixul de alimente recomandat. Chiar dacă unele diete merg pe verdeață, nimeni nu recomandă 5 kg de salată. Capitalismul produce mult prea mult. Așa toată lumea poate cumpăra mult și ieftin. Cineva care merge cu ziua într-un sistem capitalist are un standard de viață mai ridicat, are acces la un număr  de produse la care un agent secret dintr-un stat totalitar (adică o persoană bine poziționată în sistem) nici nu visează. E de cercetat și cum stă capitalismul față unul din criteriile rawlsiene ale unei societăți drepte pe acest exemplu. Indiferent că vorbim de forme de socialism hard (comunism, nazism) sau soft (social-democrația contemporană), socialismul rămâne un aliat serios, poate singurul, în frustranta bătălie cu kilogramele. …

Citeşte în continuare

Caritatea cu poliția. Despre altruismul egoist

Motto: „El dinero te ha cambiado, primo!” (Fast and Furious 6) Altruismele egoiste apar la socialiștii din toate partidele. Socialiștii au preferințe, scopuri altruiste, însă folosesc mijloace egoiste, banii altora. Cam despre asta este socialismul: e bine să ajuți oameni sărmani, dar pe cât posibil cu banii altora. Să luăm niște definiții simple: EGOÍSM s. n. Atitudine de exagerată preocupare pentru interesele personale și de nesocotire a intereselor altora. – Din fr. égoïsme (Dexonline, 2016a). ALTRUÍSM s. n. Atitudine morală sau dispoziție sufletească a celui care acționează dezinteresat în favoarea altora; doctrină morală care preconizează o asemenea atitudine. – Din fr. altruisme. (Dexonline, 2016b). Ce interese sunt nesocotite în politicile socialiste, wellfare-iste? Cele ale privaților furați de stat pentru programe redistributive. Caritatea cu poliția este egoistă pentru că nu ține cont de preferințele persoanelor taxate, că aceste preferințe sunt egoiste sau altruiste. Nu folosesc aici definiția randiană a altruismului, ci mai degrabă una mai de simț comun, mai de …

Citeşte în continuare

Pokemon Go și dușmanii săi

Jocul nu a avut o primire atât de ostilă pe cât ne-am fi așteptat.  Pokemon Go este departe de situația Uber. Au trecut câteva luni și deja nu există propuneri pentru licențierea activității de trainer și n-au apărut încă voci care să acuze inegalitatea de distribuție sat-oraș a pokemonilor. Mai mult, Comisia Europeană privește cu simpatie Pokemon Go. Chiar se joacă lumea acolo, inclusiv comisarii (Digi24, 2016). Acesta nu este un lucru rău. Europenii ar fi mult mai câștigați dacă birocrația UE ar juca Pokemon Go decât să facă planificare centralizată, să scrie tone de reglementări. Apoi gazetele de stânga nu par critice la adresa jocului. De exemplu, în Der Spiegel găsești Quiz-uri despre cât de bine știi jocul, clarificări privind personaje cum ar fi celebrul Pikachu (Der Spiegel, 2016a) sau exemple de alte apps cu realitate augmentată (Der Spiegel, 2016b). La fel, în the Guardian găsești sfaturi despre cum …

Citeşte în continuare

Să interzicem casele pentru săraci, ca să ia și ei un credit pe urmă!

Uitați cum funcționează statul: creează o problemă, după care joacă rolul salvatorului; îți dă foc la casă, după care zice că este pompier și te ajută să o stingi. La finalul poveștii tu sfârșești mai sărac, fiindcă ai plătit impozite pentru asemenea “servicii”, ba eventual te-ai mai și îndatorat la bănci ca să repari prejudiciul. Caz concret, interzicerea locuințelor pentru săraci. Guvernul va interzice construcția de locuințe care nu îndeplinesc un nivel minim de confort (în opinia guvernului, adică). Nu e o noutate, măsura există și în prezent, ea doar va suferi un update. De exemplu, este ilegal să construiești garsoniere cu o suprafață mai mică de 18 mp. Este ilegal să construiești apartamente cu 3 camere fără baie + WC de serviciu. Bucătăriile trebuie dotate obligatoriu cu spălător cu cuvă și picurător. Este ilegal să construiești apartamente cu 2 camere fără ca una dintre ele să aibă măcar 18 mp. Și …

Citeşte în continuare

Populism și neoliberalism

Populismul” este în genere un termen peiorativ. Nimeni nu vrea să fie numit „populist”. Cine este populist? Politicienii sunt populiști. Politicile sunt populiste. Populismul este ceva popular, dar rău. De ce este rău? De exemplu, pentru că ignoră consecințele pe termen lung. „Pe termen lung, toți suntem morți”, ar putea fi un slogan populist de succes. De exemplu, în cazul Brexit, spun criticii, britanicii nu văd că o vor duce mai rău în afara UE. S-au lăsat duși de nas de politicieni populiști și naționaliști. Greșesc că se închid față de UE. Aici este de văzut dacă același argument nu poate fi aplicat și UE. Aceasta este protecționistă în raportul cu restul lumii, chiar dacă este mai deschisă în interior. Populismul este de stânga sau de dreapta? În general, în Europa este criticat populismul partidelor de extremă-dreapta cum ar fi cel al Marie Le Pen, în America Latină cel al …

Citeşte în continuare

Câteva observații despre nazism

Un argument foarte răspândit este acesta: comunismul n-a fost aplicat. În final, s-a ajuns la o societate: cu inegalități între upper class și proli, între bogați și săraci. egalitate în sărăcie. Obiectivul era egalitate în bogăție, nu egalitatea în sărăcie. Prin urmare, comunismul n-a fost aplicat. A fost capitalism de stat sau nu știu ce a fost. Dar nazismul? A fost sau n-a fost? Putem construi un argument similar pentru nazism? Nazismul n-a fost aplicat pentru ca nu s-a ajuns la triumful rasei superioare. National-socialiștii au pierdut războiul. Nici aici nu au fost atinse rezultatele. Prin urmare, ca și comunismul, nazismul nu a existat. Această observație, evident, ar banaliza răul suferit de victimele nazismului. Care este mai rău: nazismul sau comunismul? Opinia majoritară pare să fie că nazismul, chiar dacă numărul victimelor comunismului (100 milioane) îl bate pe cel al nazismului (25 milioane). Există însă această  inegalitate de percepție. Comunismul, …

Citeşte în continuare

România, în sferturi de finală la Campionatul European de Biruri pe Muncă

Câte biruri plătește în medie un salariat și în ce țări trăiesc cei mai năpăstuiți lucrători ? Institutul Economic Molinari realizează în fiecare an o analiză în încercarea de a răspunde la această întrebare. Pentru a vedea cât de mare este povara fiscală pe muncă autorii studiului compară două elemente: salariul complet brut, adică suma totală de bani pe care trebuie să o plătească un angajator pentru a crea un loc de muncă salariul net real, adică suma de bani cu care mai rămâne un salariat după ce sunt plătite către stat cele mai importante taxe: impozitul pe venit, contribuțiile sociale și TVA. Potrivit raportului, România se află pe locul 8 în Europa în ceea ce privește povara fiscală pe muncă. Iată, de exemplu, suma pe care trebuie să o plătească un antreprenor pentru a oferi un salariu net de 1 euro: Părerea mea este că situația din România este …

Citeşte în continuare