5 April 2020
Home / Murray Rothbard (page 22)

Murray Rothbard

De ce creșterea economică de 3,7% nu e mare brânză pentru România

Creșterea economică anunțată de INS este o știre pozitivă, dar nu ar trebui să entuziasmeze pe nimeni. Sigur, dacă PIB crește atunci înseamnă că ne dezvoltăm, nu batem pasul pe loc, dar chiar și cu o creștere economică de 3,7% (semestru la semestru) România este condamnată să rămână în liga a doua mondială, fără perspective ca nivelul de trai al populației să ajungă vreodată egal cu cel al țărilor dezvoltate. Să analizăm puțin cifrele. Rata medie de creștere economică înregistrată de la Revoluție încoace este 1,3%. Având în vedere că o bună perioadă guvernarea a fost ocupată cu ”greaua moștenire ceaușistă” și că primii ani post-comunism structura economiei a suferit o schimbare profundă, pentru ca nimeni să nu mai invoce acest alibi, vă propun să ne referim doar la perioada 2000-2014. Oricum după anul 2000 creșterea PIB s-a accelerat, așa că vorbim despre partea plină a paharului. În această perioadă …

Citeşte în continuare

Cine este mai important, un medic sau un procuror?

Aceasta este întrebarea de baraj care mustește din frustrările bugetarilor nemulțumiți de salariul primit. Cu variațiile de rigoare: ar trebui să câștige mai mult un profesor sau un judecător? O casieră de la metrou sau un actor de teatru? Etc. Dar știți ce? Întrebarea este esențială nu pentru că arată adânca întristare și ciuda care se nasc în sufletul celor nedreptățiți de politicienii români, ci pentru că lovește fix în călcâiul lui Ahile al oricărui stat. Guvernul – orice guvern de pe planetă – habar nu are cum să răspundă la această întrebare. De fapt, acesteia nu i se poate oferi un răspuns rațional. Cel care a sesizat că statul nu poate stabili într-o manieră rațională valoare resurselor – implicit remunerația factorului muncă – a fost un economist clasic, the last knight of liberalism, Ludwig von Mises. În cartea sa publicată în 1920, Mises a arătat că în absența proprietății …

Citeşte în continuare

Alimentele, cu 10% mai ieftine decât în 2012

Nivelul prețurilor a înregistrat o nouă scădere în luna iulie, după cea din iunie, impulsionată de reducerea TVA la alimente. Nivelul prețurilor nu s-a mai situat atât de jos din 2012, de când colectez date pentru acest grafic. Iar alimentele sunt cu 10% mai ieftine acum decât atunci. De fapt, tocmai din cauza acestui foarfece al prețurilor – din cauza scăderii prețurilor la alimente – nivelul general al prețurilor a rămas relativ constant; altminteri, inflația din sectorul serviciilor și al mărfurilor nealimentare l-ar fi tras tot mai sus. Foarfecele prețurilor este o veste proastă pentru țărani, pentru mediul rural. În mod normal, această evoluție a prețurilor ar trebui să stimuleze urbanizarea, migrația oamenilor de la sate la orașe, reducerea forței de muncă înregistrată în agricultură. Așa s-a întâmplat în istorie. Doar că acum România funcționează cu taxe letale, cum nu era cazul în Anglia revoluției industriale sau în vremea începutului …

Citeşte în continuare

Atât de mult afectează devalorizarea yuan-ului exporturile României

În lunga tradiție a pomanagiilor români, nu m-ar mira totuși ca exportatorii să ceară un ajutor de stat, ceva, doar-doar o mai pica vreo pleașcă de la guvern. Acum, serios vorbind, devalorizarea yuan-ului este mai mult o depreciere, adică un fenomen de piață. Chinezii și-au ancorat moneda artificial de dolar, iar cum dolarul s-a tot dus în sus, aceasta a însemnat o politică monetară mai restrictivă pentru chinezi. Care nici nu vor să audă de așa ceva, tocmai acum că le pică bursa și le încetinește PIB-ul. Pentru România devalorizarea yuan-ului e o veste bună, înseamnă că putem cumpăra mai ieftin mărfuri de la chinezi. Este un export de venit național din China către România.    

Citeşte în continuare

România, una din cele mai îmbătrânite țări din lume, nimic interesant…

Așa arată situația. Până în 2050 persoanele vârstnice vor reprezenta 27% din populația României. Așa zice guvernul. Prognoza Eurostat din 2010 spunea că ponderea persoanelor în varstă de peste 65 ani va fi chiar mai mare, 31%, ceea ce înseamnă că România trebuia colorată în grena. Țineți cont că România este o țară subdezvoltată și că, în consecință, situația demografică o va trage tot în jos în capcana sărăciei. Avem nevoie de politici urgente și înțelepte pentru a atenua această problemă. Dintre toate guvernele planetei, guvernul României ar trebui să fie printre cele mai interesate de schimbarea sistemului de pensii, pentru că este evident că viitorii pensionari nu vor avea din ce să trăiască. Din păcate, politicienii noștri întrețin un cancan tipic dâmbovițean pe subiecte de interes secundar, ba chiar se lansează în creșteri de pensii împingând societatea tot mai aproape către groapă. Desființarea sistemului public de pensii este tabu. …

Citeşte în continuare

Codul fiscal, economisirea și politica monetară

Lucian Croitoru combate ideea relaxării fiscale susținând ca (1) aceasta ar pune piedică politicii monetare și (2) ar putea genera un dezechilibru macroeconomic similar celui dinainte de 2008. În esență, el reia argumentele expuse în articolul Paradoxul românesc. În cele ce urmează voi comenta critic punctul său de vedere, arătând că reducerea poverii fiscale nu este de natură să provoace îngrijorări dacă (și acest dacă este foarte important) restul politicilor statului român nu intră în contradicție cu funcționarea eficientă a economiei. Înainte de a intra în detalii, țin să subliniez din capul locului însă că, chiar dacă Lucian Croitoru are dreptate în ceea ce privește (1), de aici nu rezultă concluzia normativă pe care o sugerează; pur și simplu este neinteresant că politica fiscală împiedică politica monetară să-și urmeze cursul – mai interesant ar fi de văzut dacă politica monetară însăși este sau nu optimă. Așadar, cum vede Lucian Croitoru …

Citeşte în continuare

Dicționar politic: “Reforma”

Robert Higgs: “REFORMA: (1) pocesul de tăiere a celor mai slabe frunze de pe o plantă otrăvitoare, păstrând intacte rădăcina, trunchiul și ramurile principale; (2) strategia folosită de clasa conducătoare pentru a-i face pe oamenii simpli să creadă că ei dețin controlul asupra condițiilor economice, sociale și politice, în timp ce le distrage atenția de la cauzele fundamentale ale problemelor economice și sociale.” Semnificația termenului este cu atât mai bogată în cultura și istoria românească. Politicienii noștri au făcut reforme peste reforme, cosmetizând la greu problemele. Reforma educației s-a făcut de nu se mai zărește educația. Iar reforma fiscală a fost concepută din disperare de cauză și are șanse mari să sfârșească, ca și celelalte, într-un “Pupat toți Piața Endependenți”. Reforma justiției este o glumă, așa cum Cristi Dănileț implicit admite. Iar reforma statului a fost văzută drept un mijloc de întărire a statului, cu păstrarea rolului de conducător al …

Citeşte în continuare

Codul fiscal nu poate fi combătut cu modele

Cinste lui Niels Bohr, autorul celebrei maxime: “E greu să faci predicții, mai ales despre viitor”. Mi se pare mai relevantă decât o altă zicală: “Economiștii o fac cu modele.” Fiindcă iată istoria deviației PIB, așa cum a fost apreciată și prezentată de BNR în Rapoartele privind inflația din 2006 până în prezent (pentru fiecare grafic momentul de referință este marcat prin linia punctată).     La începutul anului 2006 BNR estima că cererea agregată se va contracta puternic în anii următori. Realitatea a fost diametral opusă. În 2008 se estima că economia a crescut mai puternic decât se anticipa din cauza anului agricol excepțional și a investițiilor cu efect favorabil asupra productivității!! “excesului de cerere survine pe fundalul unei rate de creştere a PIB potenţial mai înalte sub influenţa accelerării ritmului investiţiilor în economia naţională, cu impact favorabil asupra productivităţii, dar mai ales a unui puternic efect de bază datorat …

Citeşte în continuare

Dacă critici BNR ești tratat cu obrăznicie

Tipic pentru o țară subdezvoltată, cu o democrație defectuoasă, în care instituțiile publice lipsite de responsabilitate și decidenții politici aroganți tratează România precum tarlaua personală. Domnul Daniel Oanță, consilier de strategie la BNR, scrie în articolul Codul fiscal și Alzheimerul adepților statului minimal următoarele: “Cu toate acestea şi în ciuda avertismentelor publice venite dinspre Comisia Europeană, Consiliul Fiscal, Banca Naţională a României şi, recent, dinspre FMI, sunt încă o grămadă de analişti care ne fac teoria chibritului despre cum trebuie să fie statul mic şi lăsată piaţa sa regleze ea lucrurile. Aceeaşi piaţă care, de bine ce le-a reglat, a aruncat mapamondul în cea mai gravă criză financiară a timpurilor noastre? Cea care a declanşat criza datoriilor suverane din Uniunea Europeană şi ne-a aruncat pe toţi în recesiune? OK… Putem să trecem cu înţelegere peste aceste manifestări de Alzheimer şi să lăsăm poeţii macroeconomiei să bată câmpii cu graţie în …

Citeşte în continuare

Codul fiscal. Soluția de compromis între BNR, FMI și Guvern este…

de fapt ce am tot susținut pe blog în repetate rânduri: optimizarea reducerii de taxe astfel încât aceasta să stimuleze nemijlocit investițiile și crearea de locuri de muncă. Ce deranjează BNR și FMI în legătură cu Codul fiscal? 1. că reducerea de impozite va genera o diminuare prea abruptă a veniturilor bugetare. 2. că reducerea de impozite nu este bine țintită. Să nu fiți șocați, dar sunt de acord cu ambele observații! Am tot criticat BNR, dar nu fiindcă nu ar avea dreptate în avertizările privind deteriorarea situației bugetare, ci din pricina fariseismului manifestat și din cauza duhului cu care au fost formulată opoziția la adresa Codului fiscal. Exponenții BNR, ai Consiliului fiscal și ai industriei bancare au arătat că le pasă de fragilitatea finanțelor publice doar (1) atunci când vine vorba de scăderi de taxe și (2) fiindcă scopul lor keynesian mai mult sau mai puțin mărturisit este extinderea …

Citeşte în continuare

Salariul mediu real a crescut cu 9,5% în ultimul an

Creșterea este spectaculoasă și amintește de ritmul în care creșteau veniturile în anii de boom economic. De exemplu, în vara lui 2006 câștigul salarial înregistra o creștere în termeni reali de 8% față de iunie 2005. În comparație cu anul 1990, salariul real este cu 37,5% mai mare și, după cum puteți vedea, dinamica acestuia s-a accelerat în ultimii ani. Cauzele acestei evoluții sunt: creșterea nominală a salariilor prin măsurile luate de de-a lungul timpului de guvern: revenirea le vechiul nivel a salariilor reduse în timpul crizei, creșterea pronunțată a salariului minim. creșterea salariilor din sectorul privat ca urmare a îmbunătățirii climatului economic. scăderea pronunțată a inflației și deflația din perioada pe care o traversăm, ceea ce determină creșterea puterii de cumpărare. Dacă creșterea ar continua în același ritm, atunci în 8 ani salariul mediu s-ar dubla! Problema este însă că dinamica salariilor depășește dinamica producției și la orizont se …

Citeşte în continuare

România se conduce tot cu indicații prețioase… și prudențiale

La un sfert de secol de la înlăturarea comunismului, încă suferim de colectivism și de paternalism. După 50 de ani de inginerie socială care a încercat modificarea naturii umane am rămas cu acestă moștenire genetică păcătoasă: așteptăm directivele și sfaturile tătucului, primului fiu al țării, în absența cărora suntem dezorientați. Pe fondul acestei maladii culturale s-a grefat și ideea înființării unui Comitet Național de Supraveghere Prudențială, adică a creării unor fotolii pentru un grup de înțelepți care să “salvgardeze stabilitatea financiară”. Bine, ideea a încolțit la Bruxelles, normal, trebuie să-și justifice salariile uriașe și zecile de mii de birocrați europeni. Dar la noi a prins imediat, dezbaterea publică declanșându-se în ceasul al 12-lea. Care dezbatere e destul de firavă, majoritatea oamenilor luând ca de la sine înțeleasă competența acestui Comitet: aceea de a oferi “indicații prețioase” instituțiilor statului. Nu discut aici constrângerile juridice care ne limitează alegerea. Adică, nu știu …

Citeşte în continuare

Ce citim în dimineața asta pe plajă

S-au publicat prea multe și prea bune articole ca să nu vă atrag atenția asupra lor: – Zece întrebări pentru BNR. Toate sunt binevenite, dar uite una cum rar întâlnești: 9. Unde este cu adevărat aberaţia? O taxă cât un sfert din tot ce consumăm sau o dobândă reală zero? Este într-adevăr interesant cum politica guvernului este disecată și expusă dezbaterii publice, mai ales atunci când aceasta vine în beneficiul societății (coincidență!), în schimb politica monetară este izolată într-un turn de fildeș, de unde, nu-i așa, se derulează fără gafe pentru propășirea țării. Oare de ce? Oare am rămas fără experți care să o analizeze? Oare experții care se pronunță la BNR pe Codul fiscal nu se pot pronunța și pe politica monetară? Ba pot, dar nu o fac, fiindcă… sunt toți bancheri (coincidență!) – De ce nu ar fi rezistat democrația? – Șansa ratată a rectificării bugetare. Radu Mușetescu …

Citeşte în continuare

Ghici care ar trebui să fie prima măsură luată de Comitetul Macroprudențial!

Să ne amintim ce a spus Ionuț Dumitru cu ocazia dezbaterii de la BNR pe tema Codului fiscal: Dacă “expunerea băncilor față de stat este deja mare, cea mai mare din Europa”, atunci ghici care ar trebui să fie prima recomandare a Comitetului Național de Supraveghere Macroprudențială! Oare descurajarea băncilor să mai crediteze statul?! Oare limitarea ponderii titlurilor de stat în portofoliu?! Vai, dar ce s-ar face băncile dacă nu ar mai putea investi în super-profitabilele titluri de stat, plătite din banii contribuabililor? Și vă dați seama ce am ajunge dacă băncile nu ar mai finanța deficitul bugetar? Am ajunge să nu mai avem deficit, vai de noi, nu am mai putea construi nici o autostradă care să se prăbușească…  

Citeşte în continuare

Să reducem taxele, fiindcă expansiunea sectorului financiar dăunează PIB (zice OECD)

Ca să o spunem pe șleau, economia are nevoie de reducerea impozitelor, nu de injecții cu credit. Un interesant studiu al OECD, care folosește date din ultimii 50 de ani, arată că expansiunea creditului dăunează creșterii economice. “Pe parcursul ultimilor 50 de ani, creditul oferit de bănci și alți intermediari financiari a crescut de trei ori mai rapid decât activitatea economică. În majoritatea țărilor OECD, expansiunea în continuare a creditului nu va duce probabil la creștere economică, ci la declin… Creșterea creditului către sectorul privat încetinește creșterea economică în majoritatea statelor OECD, în schimb creșterea finanțării prin intermediul pieței de capital alimentează creșterea. Creditul reprezintă o frână pentru creșterea economică când se adresează gospodăriilor mai degrabă decât întreprinderilor. Expansiunea financiară alimentează creșterea inegalității veniturilor, deoarece persoanele cu venituri mari au de câștigat de pe urma unei mai mari disponibilități a creditului și pentru că sectorul financiar plătește salarii mari.” Pe …

Citeşte în continuare