28 October 2020
Home / Murray Rothbard (page 169)

Murray Rothbard

„Isărescu te iubim, că ca tine nu găsim!”

Suspectă graba cu care guvernatorul BNR a răspuns la comanda politică de promovare a programului “Prima casă”. Se zvoneşte că Mugur Isărescu vrea să îşi asigure încă un mandat la conducerea băncii centrale. Asta schimbă datele problemei, nu-i aşa, fiindcă pentru un scop atât de nobil ce nu face omul?! Şi are toate şansele să îşi atingă scopul, pentru că, după cum discutam zilele trecute într-un cerc de prieteni, este personajul public – politic, în esenţă – cu cea mai bună imagine. Lumea crede în el aproape la fel de mult pe cât crede în Biserică. E rentabil să faci poze cu Isărescu. Aşa că, în contextul ăsta nici nu trebuie să facă prea mari eforturi, clasa politică îl va sprijini. Este totuşi regretabil că am ajuns aici. Iar vinovaţi sunt în bună măsură economiştii şi jurnaliştii din domeniu care, în toţi aceşti ani, l-au ridicat în slăvi. E drept, …

Citeşte în continuare

„Prima casa” încalcă logica economică

Iniţiativa guvernului de a garanta creditele contractate de potenţialii cumpărători de case a fost criticată din multe puncte de vedere. Şi pe bună dreptate. Însă nimeni nu a observat că această măsură (ca multe alte politici guvernamentale – vezi, de exemplu, legislaţia salariului minim) va produce efecte contrare intenţiei celor care o promovează. Consecinţa principală a măsurii va fi aceea că, stimulând cererea pentru locuinţe, va imprima o tendiţă de creştere a preţurilor – sau de încetinire a scăderii lor – depinde cum privim lucrurile. Altfel spus, în urma garantării de către guvern a creditelor imobiliare, preţurile acestor active vor fi mai mari decât ar fi fost în absenţa acestei măsuri (sper să mă înţelegeţi că aici nu este vorba de o constatare empirică, ci de una logică). Prin urmare, „Prima casă” nu are cum să fie benefică pentru doritorii de locuinţe. Interesul potenţialilor cumpărători este cel mai bine slujit …

Citeşte în continuare

Birocraţie – romanian style

Am avut ghinionul să pierd cartea de identitate a maşinii. Obţinerea uneia noi a presupus intrarea în luptă cu birocraţia româneasca. Excluzând ghişeele de informaţii, la care stai bineînţeles la coadă, a trebuit să parcurg următoarele etape: 1. M-am dus să dau anunţ la Monitorul Oficial că am pierdut cartea maşinii. Am inţeles de ce MO posedă un sediu demn de o bancă imediat ce mi s-a spus că trebuie să plătesc 20 RON taxă – pentru publicarea unui anunţ de aprox. 2 x 5 cm. 2. Am revenit la MO a doua zi, pentru a lua ziarul. Plătind desigur! 3. M-am dus la Serviciul de Înmatriculări din Pipera unde m-au pus să completez un formular şi sa fac xeroxuri după buletin şi talon. Desigur că nu puteau face ei asta, doar statul nu este în slujba cetăţeanului, şi nici nu aveau un copiator în incintă, pentru că “nu pot …

Citeşte în continuare

15 miliarde pentru înarmare. Cu ce cost de oportunitate?

Autorităţile au anunţat că plănuiesc să aloce în următorii ani suma de 15 miliarde euro pentru modernizarea armatei. Pentru o ţară ca România, cifra sună impresionant. Dacă mă gândesc doar la drumurile care ne lipsesc şi care ar putea fi construite cu banii ăştia, îmi dau seama că s-ar putea realiza 3 autostrăzi de genul Braşov-Borş, la valoarea pretinsă de Bechtel! Cu ceva mai multă chibzuinţă în administrarea banului public, s-ar putea construi de două ori pe atât. Ce preferăm? Avioane şi vase militare moderne sau 6 autostrăzi care să brăzdeze România? Totuşi, problema costului de oportunitate poate fi pusă şi altfel. Dacă ne place atât de mult să fim la adăpost de cotropitorii străini, atunci cele 15 miliarde ar putea fi folosite pentru înarmarea întregii populaţii adulte a României. Cum o mitralieră şi muniţia aferente costă vreo mie de euro, întregul proiect ar echivala cu înarmarea până în dinţi …

Citeşte în continuare

Pasajul Basarab – ultima minune financiară a lumii?

Se ştie că, scuzaţi expresia, autostrăzile româneşti costă mult mai mult decât autostrăzile construite în oricare altă ţară a Europei. Proabbil bănuiţi că la fel stau lucrurile şi cu pasajul Basarab. Ei bine, nu va înşelaţi. Sperând totuşi că România nu poate bate recordul mondial la banii cheltuiţi cu ridicarea unui pod, am comparat costul pasajului Basarab cu preţul celui mai mare pod din lume. Este vorba de podul inaugurat de chinezi anul trecut, în lungime de circa 40 km., care face legătura peste mare între Shanghai şi Ningbo şi care a costat aproximativ 800 de milioane de euro. Adică 20 de mil. euro pe kilometru. Pasajul Basarab, care se întinde pe aproape 2 km., costă conform contractului şi adăugirilor ulterioare (fără a lua în calcul exproprierile) circa 140 mil. euro. Adică vreo 70 mil. euro pe km. Deci Pasajul Basarab costă de peste 3 ori mai mult decât una …

Citeşte în continuare

Ce nu am apucat să spun la Money Channel

Joi seara am primit invitaţia de a comenta părerile lui J. Stiglitz despre criză la Money Channel. Dincolo de cele spuse în acolo, m-a mâncat limba să mai adaug diverse lucruri care însă din motive obiective nu au încăput în spaţiul rezervat emisiunii. În primul rând, aş fi vrut să conturez mai bine profilul intelectual al lui Stiglitz. Tipul a deţinut funcţia de economist-şef al Băncii Mondiale, de unde a fost expulzat prin 2002. În scandalul care a înconjurat plecarea sa a ieşit la iveală un foarte apetisant schimb acid de replici cu Kenneth Rogoff – un alt monstru sacru al mainstreamului economic, dar ceva mai sănătos în gândire. Aşa am aflat că domnul Stiglitz nu are doar nişte deficienţe serioase în ceea ce priveşte gândirea economică, dar şi unele carenţe legate de comportament şi moralitate. În prezent, Stiglitz şi Krugman – aceşti Lolek şi Bolek ai ştiinţei economice de …

Citeşte în continuare

Despre testele de stres

Redactorul unei publicaţii economice mi-a cerut azi părerea în legătură cu relevanţa testelor de stres administrate băncilor. I-am raspuns următoarele: Aplicarea testele de stres atestă cum activitatea bancară a părăsit sfera economiei de piaţa şi a ajuns domeniu de exersare a aptitudinilor birocratice ale agenţiilor de stat. Într-o economie cu adevărat concurenţială, determinarea nivelului optim al capitalului ţine de abilitatea antreprenorială a bancherilor: dacă acest nivel este supraevaluat, atunci banca poate ajunge în stare de insolvabilitate. Invers, un nivel prea mare al capitalului dăuneaza profitabilităţii bancii. Sistemul bancar actual este însa cel mai reglementat domeniu economic. Practic, prin instaurarea a nenumărate reglementări, norme prudenţiale şi criterii tehnice, am ajuns să asistam la administrarea birocratică a băncilor. Revenind la testele de stres aplicate recent în mai multe state, ele sunt suspectate de slăbiciuni tipice tuturor intervenţiilor guvernamentale: lipsă de obiectivitate, arbitrariul criteriilor folosite etc., toate cu un singur scop – promovarea …

Citeşte în continuare

Bugetarilor li se pregăteşte raţia de salariu

Legea salarizării unice a este soluţia cu care guvernul încearcă să împace diferitele categorii profesionale unite sub pălăria bugetului public. Este considerată soluţia supremă care va pune capăt pretenţiilor nesfârşite ale profesorilor, medicilor, poliţiştilor etc. Dar cum de am ajuns aici? Totul începe de la convingerea majorităţii că iniţiativa privată nu poate furniza satisfăcător anumite bunuri – aşa-zisele bunuri publice. Aceasta este o idee foarte dubioasă – în ciuda faptului că unii economişti, precum J. Stiglitz, au devenit „notorious” (altiminteri nu pot să le spun) până la Nobel filozofând pe marginea ei. Dar să trecem peste. Să zicem că educaţia sau securitatea nu o putem cumpăra pe piaţă, precum pâinea sau maşina. Să acceptăm arguendo că aceste bunuri pot fi oferite doar în mod colectiv, de către autoritatea publică. Aşa stând lucrurile, situaţia nu este tocmai roz. Pentru că există felurite bunuri publice, drept pentru care există o varietate de …

Citeşte în continuare

Un economist “genial” vrea abolirea monedei

Numele lui e Willem Buiter, ditamai profesorul de economie la London School of Economics – altădată şcoală bună, dar de la o vreme plină de “genii” ale căror inepţii le întorci cu lopata. Într-un articol din Financial Times, profesorul trăznit ne demonstrează cum poate statul să scadă şi mai mult rata dobânzii; adică, să o scadă sub zero. Căci, se pare, asta ar fi soluţia ieşirii din criză. Cea mai simplă cale ar fi abolirea monedei, adică a semnelor fizice (bancnotele) pe care le folosim astăzi când facem cumpărăturile, şi circulaţia exclusivă a banilor electronici. Practic, moneda ar deveni doar o unitate de cont. Averea noastră lichidă ar consta în simple cifre asociate unui cont. Ar fi foarte simplu pentru stat să impoziteze suma din cont proporţional cu durata deţinerii ei, aplicând astfel o dobândă negativă. Cu cât păstrezi mai mult timp “suma” respectivă în cont, cu atât ea scade! …

Citeşte în continuare

Mai uşor cu entuziasmul relansării economice

Bine că mai există şi economişti ceva mai realişti. Nouriel Roubini şi Kenneth Rogoff şi-au expus părerea despre şansele reluării creşterii economice anul acesta – aşa cum vizionarii conducători politici ne asigură. Nu doar că este mai realist să credem că recesiunea se va prelungi dar, şi mai important, atunci când vom ieşi din criză o vom face pe burtă. Motivul? Socializarea pierderilor gripează mecanismul pieţei de alocare a resurselor. Faptul că erorile şi pierderile nu sunt suportate de cei care le-au făcut, ci sunt distribuite pe umerii tuturor, prin inflaţie şi impozitare (cei doi economişti vorbesc de impactul deficitelor bugetare), nu stimulează economia, ci îi pune piedică. Practic, socializarea pierderilor echivalează cu exproprierea celor productivi, cei care împing economia înainte. Doar dacă efortul lor este încununat de succes putem vorbi de ieşirea din criză. Dar fără să putem spune că planurile de salvare au vreun merit în acest sens, …

Citeşte în continuare

Justiţie nelimitată

Între închisoare preventivă pentru 29 de zile şi condamnarea definitivă la 3 ani cu suspendare În materie de justiţie, în România totul este posibil. Cetăţeni despre care se presupune că au adus diverse ofense legii (suspecţi de furt, corupţie etc.) sunt urmăriţi cu îndârjire de procurori şi trimişi la închisoare preventivă de judecători. În direct şi la ore de maximă audienţă aflăm că reprezintă un pericol public şi trebuie izolaţi de societate. Simultan, cetăţeni care au comis fapte de o violenţă extremă (accidente rutiere mortale) sau au afectat grav sănătatea altora (trafic de droguri) sunt trataţi cu blândeţe paternală. Justiţia le-a bătut obrazul cu degetul condamnându-i definitiv, după care le-a spălat onoarea lăsându-i să circule liberi printer noi. Aceste decizii contradictorii (faţă de spiritul Legii), dacă nu complet aberante, ilustrează perfect ineficienţa cronică a întreprinderii de stat. Căci sistemul judiciar este exact acest lucru: un monopol de stat. De fapt, …

Citeşte în continuare

Descentralizare prin planificare centrală

Guvernul ne oferă un nou subiect de discuţie: legile descentralizării. În fond, care este rostul descentralizării? Furnizarea bunurilor publice (sănătate, educaţie, poliţie) suferă, printre altele, de o deficienţă majoră: administratorii instituţiilor publice nu sunt stimulaţi să ofere bunuri în calitatea şi cantitatea dorită de cetăţeni, deoarece nu sunt stimulaţi să lucreze în folosul cetăţeanului şi nu deţin informaţii adecvate despre nevoile cetăţenilor. Cu cât furnizarea de bunuri publice este organizată la un nivel de agregare mai înalt – nivelul naţional, de exemplu – cu atât problemele menţionate se acutizează. Descentralizarea are un scop nobil. Ea sporeşte eficienţa economică şi transparenţa procesului democratic, deoarece facilitează conexiunea dintre furnizorul de resurse – contribuabilul – şi prestatorul de servicii – instituţia publică. Pe de o parte, ea responsabilizează instituţiile publice în faţa comunităţilor locale, reducând „deficitul democratic”. Apropiind furnizorul de servicii publice de clientul final – contribuabilul – descentralizarea modifică sistemul de guvernanţă, …

Citeşte în continuare

Deflaţia de neuroni

Acest text este un fragment din cartea mea Împotriva curentului. Însemnări despre criza financiară actuală. Trăim vremuri memorabile, în care tot ceea ce înainte părea de bun simţ devine profund greşit, iar ceea ce până mai ieri suna ciudat şi îndoielnic ajunge să fie considerat recomandabil. Bunăoară, abia acum realizăm că lucrul pe care l-am visat dintotdeauna – scăderea preţurilor – este de fapt tot ce poate fi mai rău, catastrofa „universului cosmic” economic. Economiştii experimentaţi ştiau de mult. Aşa se explică de ce băncile centrale ale celor mai importante economii ale lumii au redus rata dobânzii de referinţă până la niveluri derizorii. Banca Japoniei (BoJ) a scăzut rata dobânzii la 0,1%, iar Banca SUA (Fed) a adus-o în intervalul 0-0,25%. Pentru prima dată în istorie, principalele guverne ale lumii oferă bani pe gratis în încercarea nebună de a împiedica deflaţia. Banca Centrală Europeană (ECB) a adoptat o perspectivă mai …

Citeşte în continuare

Elucubraţii financiar-monetare

L-am auzit astăzi pe domnul Adrian Vasilescu de la BNR explicând la “Realitatea” contextul monetar actual şi politica pe care o urmează BNR. Dincolo de răspunsurile la întrebările prefabricate stupide ale jurnalistei, de genul “cum facem să relansăm consumul?” – de parcă singurul lucru bun de făcut pe lumea asta e să consumăm, iar a economisi este un păcat fundamental (al doilea din faţă, după lăcomia speculanţilor care ne-au băgat în criză), domnul Vasilescu a găsit prilejul să ne familiarizeze cu viziunea sa politico-economică globală. Şi ce ne spune dânsul? Că BCE a redus rata dobânzii la 1% fiindcă în zona euro mijeşte horribile dictu deflaţia. În deflaţie e rău, fiindcă dacă preţurile scad, companiile nu mai vând, închid fabricile şi concediază lucrătorii. Într-o frază domnul Vasilescu a aruncat peste umăr un capitol întreg din orice tratat de economie, cel referitor la anticipări. El nu înţelege că doar deflaţia neanticipată …

Citeşte în continuare

Vom fi ISI şi mai mult decât atât

Pentru necunoscători, ISI este cel mai important organism de certificare/cotare al revistelor ştiinţifice din lume. Cadrele didactice universitare de la noi sunt constrânse să publice în reviste recunoscute pe plan internaţional pentru a putea promova – ceea ce e un lucru bun. Ce te faci însă când (ţineţi-vă bine!) revista “Industria textilă” a ajuns să fie cotată ISI, adică pe Everestul publicaţiilor ştiinţifice?! Revista asta nici măcar nu are titlul în engleză! Dar ce te faci când “Industria textila” ajunge să fie nominalizată pentru premiul pe care ANCS (Agenţia Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică) îl acordă celei mai cele… publicaţii româneşti?! Ne închinăm şi mergem mai departe. Dacă aş fi o zi preşedinte, v-aş desfiinţa pe toţi şi nu m-aţi prinde…

Citeşte în continuare