5 April 2020
Home / Murray Rothbard (page 168)

Murray Rothbard

Un şpriţ de vară literar

În weekend am avut timp să citesc „Confesiunile unui bacher toxic”, bestseller tradus luna aceasta la editura Publica. Contrar aşteptărilor mele, cartea nu este una de dezvăluiri, ci un roman structurat ca un jurnal, care se citeşte cât ai zice… active toxice. Desigur, pentru omul de rând este probabil mult mai palpitantă decât pentru un specialist, ceea ce îi justifică succesul. Una peste alta, lucrarea oferă o imagine destul de realistă asupra practicilor financiar-bancare contemporane, demolând prejudecăţi de genul: • Bancherii sunt crema cremelor economiştilor, posedând trăsături morale şi intelectuale superioare; • Sistemul bancar este unul concurenţial, în care participanţii se întrec în a oferi condiţii mai favorabile clienţilor; • Statul este preocupat (şi capabil) să supravegheze sistemul financiar, drept pentru care putem să dormim liniştiţi; • Statul este imparţial şi oferă soluţii economice juste, cu ambele mâini. Legat de ultimul punct găsim şi punctul cel mai savuros al cărţii: …

Citeşte în continuare

De ce Poliţia trebuie desfiinţată

Tocmai am văzut la ştiri cum IPJ Botoşani a fost ridiculizat de nişte teribilişti ai şoselei care au ignorat marcajele rutiere şi ordinea publică într-un show nocturn cu public. Partea amuzantă nu este că totul s-a petrecut fără ştirea poliţiei, din contră. Poliţia a aflat de spectacol, a venit, a refăcut marcajul rutier, „a efectuat cercetări” şi… a plecat. După care cursele de maşini s-au reluat „în linişte”. Ştirea îmi aduce în minte cele spuse de artizanul transformării liberale a Georgiei, Kakha Bendukidze, care – într-o conferinţă la Cato Institute – a explicat necesitatea reformei instituţionale radicale într-o astfel de ţară, reformă împinsă până la desfiinţarea poliţiei. Toată lumea se vaită „Ce ne facem dacă desfiinţăm poliţia? Ce se întâmplă pe urmă?”. E o întrebare stupidă. “Nu se întâmplă nimic. Este vorba de o instituţie disfuncţională. Nimic nu se întâmplă dacă dispare. Dacă stingi lumina într-o cameră unde nu este …

Citeşte în continuare

Economia predicţiilor pesimiste

În ultimul număr din „The Freeman”, Anthony de Jasay face o analiză extrem de interesantă a predicţiilor livrate de economişti. Fără să-l numească, autorul îl are are în vedere probabil pe Nouriel Roubini, economist devenit celebru practic peste noapte datorită validării de către istorie a predicţiilor sale fataliste privind economia americană. Analiza lui de Jasay este importantă pentru că aduce în discuţie stimulentele care îşi pun amprenta asupra celor care prezic viitorul economiei. Iar problema stimulentelor este esenţială. Din păcate, de cele mai multe ori economiştii nu aplică pe ei înşişi modul de gândire cu care operează în toate celelalte privinte: uită de problema stimulentelor. De exemplu, cât de relevantă este explicaţia unui economist angajat al băncii centrale care vede drept cauză a crizei erorile comise de… you name it, investitori, guvern, chinezi, arabi, oricine în afară de banca centrală? Este evident că acest economist este stimulat să lase la …

Citeşte în continuare

Arthur Laffer despre perspectivele inflaţiei

Arthur Laffer s-a alăturat corului economiştilor care avertizează asupra pericolului inflaţiei în viitor. După cum se vede din graficul de mai jos (grafic a cărui evoluţie o urmăresc de aproape 1 an şi, din păcate, arată din ce în ce mai rău), statul american a inundat piaţa cu bani, pentru a acoperi “găurile” faliţilor prea mari ca să pice. Puteti citi întregul articol din Wall Street Journal

Citeşte în continuare

Adrian Vasilescu şi logica prognozelor deşuete

Luni seară la Europa FM, Adrian Vasilescu a fost invitat să explice de ce a fost BNR prinsă în offside de preşedintele Băsescu. Atât cât am ascultat, pledoaria domnului Vasilescu s-a bazat pe următoarele consideraţii, care mai de care mai hilare: 1. Ce mare scofală că BNR a emis prognoze nerealiste, nici măcar FMI nu a fost în stare de acest lucru, revizuind estimările privind economia globală de 4 ori până acum, fără să reuşească să se pună de acord cu Banca Mondială pe acest subiect. 2. Nu în BNR trebuie să dăm cu pietre ci, dacă dorim neapărat, în Comisia Naţională de Prognoză, pentru că ea este plătită să facă acest lucru, nu BNR – care se ocupă cu altceva (acum înţeleg de ce ţinteşte inflaţia pe lângă, fiindcă, de fapt, nici nu face prognoze!) 3. BNR este obligată să fie optimistă, pentru a nu induce anticipări false populaţiei! …

Citeşte în continuare

Băncile şi BNR au primit noi ordine

Astăzi, preşedintele Băsescu a criticat puternic băncile pentru şovăiala cu care învârt tiparniţa de bani. În opinia preşedintelui, BNR ar trebui să scadă rate rezervelor obligatorii pentru că, oricum, în 2014, când vom fi intrat în zona euro, va fi de 2%. Pentru a fi consecvent, domnul preşedinte ar fi trebuit să mai adauge, de exemplu, şi că: • Salariile profesorilor vor creşte imediat cu 50%, fiindcă, oricum, după trecerea crizei se va aplica legea votată de Parlament; • România să stopeze producţia de petrol pentru că, oricum, peste 20 de ani vom avea două centrale nucleare complete şi, la monetul acela, oricum automobilele nu vor mai merge cu benzină; • (cu voia dumneavoastră, ultima pe listă) Să nu mai cheltuim degeaba bani pe alegeri în noiembrie, pentru că oricum vom avea acelaşi preşedinte de la anul încolo. Revenind la sugestiile cu care a ameninţat bancherii, merită amendat populismul cu …

Citeşte în continuare

Peter Schiff la Ludwig von Mises Institute

Prelegerea ţinută de analistul financiar (devenit celebru pentru faptul că a prevestit criza actuală) la Austrian Scholars Conference în luna martie a fost postată pe site-ul Ludwig von Mises Institute. Este o cosistentă analiză a cauzelor şi urmărilor crizei, în opinia mea mult mai preţioasă decât speech-urile livrate de unii laureaţi Nobel. Printre altele, Schiff arată • cât de aiuritoare erau pretenţiile aşa-zişilor economişti care, în anii 90 (unii, mai retardaţi, fac acest lucru şi astăzi) ne abureau cu poveşti despre noua economie, economia cunoaşterii etc. • Cum politica inflaţionistă a Fed şi reglementările guvernamentale (nu lăcomia participanţilor la piaţă) duc la bubble şi investiţii eronate • Că, în consecinţă, „avem nevoie disperată de recesiune”, pentru a curăţa economia de excesele anterioare • Că politica de stimulare practicată de guverne nu face decât să întârzie ajustarea economiei • Că această politică este nesustenabilă şi ne îndreptăm către o criză de …

Citeşte în continuare

Oops! Am pus-o de „L”!

După ce guvernatorul Isărescu ne-a asigurat că vede revirimentul de la capătul recesiunii, aflăm de la Lucian Croitoru că România a intrat probabil într-o recesiune în formă de L. Dar nu trebuie să vă faceţi griji, pentru că vestea asta nu schimbă cu nimic ceea ce ştiam deja: • Că oficialii BNR ne păcălesc sistematic cu analize şi opinii care mai de care mai hazlii, de genul celor exprimate de domnii Dijmărescu şi Gheţea în urmă cu o lună – conform cărora în România nu există criză, falimente, pierderi etc. – despre care am scris aici. • Că instituţiile statului, inclusiv BNR, sunt incapabile să facă prognoze cât de cât realiste privind evoluţia economiei, în condiţiile în care (atenţie!) au capacitatea de a influenţa decisiv funcţionarea acesteia. La fel cum sunt incapabile să realizeze obiectivele pe care şi le propun, cum ar fi ţinta de inflaţie. • Că recesiunea nu …

Citeşte în continuare

Criza grădiniţelor se combate fără stat

Este sezonul crizei locurilor în grădiniţe. Ca orice altă criză (micro)economică – criza de sânge, criza de locuri de parcare ş.a. – ea nu se combate cu eternele promisiuni populiste ale autorităţilor. Criza, sau deficitul, cum vă place să-i spuneţi, este urmarea logică a gratuităţii locului în grădiniţă. Este foarte simplu să eliminăm criza din preocupările zilnice: privatizarea totală a grădiniţelor. Cum multă lume strâmbă din nas la acest gen de propunere, să lămurim câteva lucruri. În primul rând, să observăm că, vorbind despre criza grădiniţelor, jurnaliştii se referă întotdeauna la grădiniţele de stat. Aşadar, problema o constituie regimul de proprietate asupra grădiniţelor, nu furnizarea acestor servicii educaţionale. Mai precis, problema rezultă din două cauze simple: (1) funcţionarii statului nu au interes să investească în construcţia de grădiniţe, aşa cum nu au interes să investească în construcţia de autostrăzi sau de orice altceva şi (2) la preţul de zero (în …

Citeşte în continuare

Liberalismul nu şi-a epuizat resursele. Cazul Georgiei

Acum ceva timp am fost invitat să ţin o prelegere la o şcoală de vară în Georgia. Am refuzat, poate şi din aroganţă intelectuală (hei, „la capătul lumii” chiar nu am de gând să mă duc, să invite pe alţii mai puţin celebri!), fiindu-mi neclar impactul promovării libertăţii economice în cee ce am considerat a fi o ţară de rangul 2 spre 3. Stimulat fiind de o conversaţie recentă cu cineva care propunea cu insistenţă cazul Georgiei drept model de reformă liberală (demn de urmat de România), am încercat să mă informez mai bine şi, astfel, mi-am dat seama că sunt complet pe dinafară. Acum cred că Georgia este un caz extrem de interesant, care merită cunoscut mai bine. Prin măsurile întreprinse şi, mai ales, prin efectele acestora, Georgia a arătat că liberalismul nu şi-a epuizat resursele, din contră. Celor interesaţi de detalii le recomand să citească Georgia’s Search for …

Citeşte în continuare

Votul: legalizarea prezentării rezultatelor în timp real

Alegerile de duminică mi-au reamintit o problemă pe care nu am să o descifrez până acum: de ce sondajele operate la urne nu pot fi prezentate pe parcursul zilei de vot, ci doar la terminarea acesteia. Argumentul pentru interzicerea prezentării scorului electoral în timp real este că publicul nu trebuie „ameţit” cu ştiri care îi pot afecta capacitatea de a alege raţional. Acum îmi dau seama că argumentul seamănă cu ideea izolării juraţilor/judecătorilor de mediul social pentru ca judecata lor să nu ia în seamă decât faptele şi probele administrate. Cred că alegerile colective nu se compară cu procesul de judecată. Dreptatea nu ţine cont de preferinţa indivizilor. Vinovăţia unui inculpat nu creşte sau scade odată cu popularitatea acestuia. În schimb, la alegeri, preferinţele subiective ale indivizilor sunt decisive – singurele care contează. Aş asemăna procesul electoral mai mult cu un proces de piaţă, în care unii cumpără ce oferă …

Citeşte în continuare

La BNR există un pariu

Acum ceva vreme, Adrian Vasilescu ne informa ca guvernatorul BNR a pariază că economia României va sfârşi anul pe plus, la capitolul creştere economică. Acum, aşa cum am anticipat aici, Isarescu a recunoscut public intentia de a mai sta o tură la şefia băncii centrale. Deoarece cred că trebuie să dai dovada de competenţă, nu de experienţă, pentru a ocupa postul cu pricina, îl rog pe domnul Isărescu să mai încheie un pariu: Dacă la sfârşitul anului avem creştere economică, atunci e îndreptăţit să pretindă încă un mandat. Dacă nu, atunci să lase pe altcineva.

Citeşte în continuare

Citiţi Săptămâna Financiară!

Săptămâna Financiară publică un amplu articol în care denunţ depotrivă: • ipocrizia celor care consideră că economiştii buni sunt economiştii care se abţin să îmbrăţişeze vreo viziune ideologică • slăbiciunile paradigmei dominante atunci când vine vorba de explicarea crizei actuale Multumesc revistei pentru faptul că acordă spaţiu unor idei care vin oarecum împotriva curentului, dar în care eu cred cu convingere. Şi dacă Săptămâna Financiară a considerat potrivit să popularizeze părerea unui economist mai puţin cunoscut, atunci şi eu, vorba tehnocratului, trebuie să recunosc valoarea acolo unde este şi să recomand Săptămâna Financiară drept cea mai interesantă publicaţie de acest profil.

Citeşte în continuare

Sexism şi criză

Credeaţi că după doi ani de zile aţi reuşit să dibuiţi cauzele crizei? Ei bine, vă înşelaţi. Într-un articol amuzant prin nonsensul debitat, Anne Sibert (o autoritate în domeniu – profesor de economie şi ex-membru în consiliul guvernatorilor Fed) ne prezintă propria explicaţie: de vină este numărul disproproţionat de bărbaţi care populează sistemul financiar. Astfel, se pare că femeile deţin doar 2,5% din poziţiile de director în companiile din domeniul financiar şi, în general, 17% din poziţia de şef în toate corporaţiile luate la un loc. Iar asta nu este normal. Pentru că bărbaţii sunt mai tentaţi decât femeile să îşi asume riscuri (atenţie, fără să deţină abilităţi mai bune decât cele ale femeilor!), prezenţa lor la şefia băncilor afectează grav stabilitatea sistemului financiar. Prevăd că în viitorul apropiat doamna Sibert sau o altă feministă va propune introducerea unei noi reglementări a sectorului financiar, prin care, în buna tradiţie politically …

Citeşte în continuare

Lumea perfectă a ARACIS

Coaliţia pentru Universităţi Curate (CUC) şi Societatea Academică din România (SAR) au efectuat un clasament al integrităţii universităţilor din România. Deloc întâmplător, acest clasament arată diferit faţă de rezultatele procesului de evaluare pe care Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) îl derulează. Domnul Ion Curtu, preşedintele ARACIS, a ripostat la acuzaţiile de nepotism şi lipsă de transparenţă de care s-ar face vinovate multe universităţi, afirmând că: „Scopul unei universităţi este de a oferi educaţie, performanţă şi cercetare. Nepotismul sau felul guvernanţei unei universităţi nu sunt criterii de fond. Se întâmplă de multe ori, mai ales la universităţile de medicină, copiii să-i urmeze pe părinţi în profesie. Păi, pe mine nu mă interesează asta, ci dacă îşi fac într-adevăr treaba!” Cine are dreptate? Cred că doamna Alina Mungiu Pippidi ar trebui să se gândeasca de două ori înainte de a trage concluzii. Şi mai cred că ar …

Citeşte în continuare