29 November 2020
Home / News / Aurul (politica monetară), președintele și Roșia Montană

Aurul (politica monetară), președintele și Roșia Montană

Președintele a venit aseară cu o propunere interesantă, accea ca BNR să cumpere aurul de la Roșia Montană:

Asta este o avere pe care România o are în cel mai înalt grad! Important este s-o valorifice în favoarea ei! Vreau să vă spun un lucru, eu l-am mai spus dar nu l-a luat nimeni în considerare în analizele dumneavoastră, România nu are nicio problemă ca indiferent cine exploatează resursele de aur, spre exemplu, să facă ca în ţară să rămână aurul până la ultimul gram! Avem o rezervă de circa 36 de miliarde de euro, cu tot cu aur, din care avem şi valoarea a 103 tone de aur. Nu ne opreşte nimeni ca în loc de euro şi dolari să ne mărim rezerva în aur, dar nu ne opreşte absolut nimeni! Şi într-un mod extrem de convenabil! Adică, în momentul în care Banca Naţională ar achiziţiona aur, ar face emisiune de lei, la fel cum atunci când cumpără euro face emisiune de lei, la fel ca atunci când ia bani de la Ministerul de Finanţe, bani europeni, pe care îi utilizăm în construcţii de drumuri, de ştiu eu ce alte proiecte, Banca Naţională primeşte euro şi în baza sumei primite face emisiune de lei. Deci, România nu pierde nici un gram de aur, dacă îşi propune să facă acest lucru. Am spus de mult, de regulă din declaraţiile mele se ia ceea ce convine momentului, dar luaţi şi acest lucru în considerare – şi dumneavoastră şi cetăţenii. Primul cumpărător poate fi Banca Naţională a României prin emisiune de lei, repet, nu prin taxe de la populaţie, nu din bani de la bugetul de stat, nu din nimic.

În legătură cu această propunere, Dan Popa are o replică astăzi, dar nu oferă practic nici un motiv pentru care BNR nu ar putea cumpăra aurul. Primul ministru a răspuns președintelui susținând aceeași idee, că nu de aur ducem lipsa ci de locuri de muncă, însă afirmația este inconsistentă, deoarece propunerea președintelui vizează tocmai continuarea investiției la Roșia Montană și asigurarea unui cumpărător pentru producția rezultată. O critică la obiect a poziției președintelui încă nu am citit.

Înainte de a examina mai în detaliu propunerea se impune o corectură foarte importantă. Președintele comite o eroare de înțelegere economică atunci când practic afirmă că BNR poate să cumpere aurul extras de la Roșia Montană fără ca cetățenii României să suporte costul. În general este o gravă iluzie să credem că putem intra în posesia unui bun economic fără să facem nici un sacrificiu, fără să plătim un preț. Mai exact, atunci când statul cumpără ceva, cei care suportă nota de plată sunt contribuabilii, cetățenii de rând. Acest lucru este adevărat indiferent care braț sau agenție a statului operează respectiva achiziție. Ori de cât ori guvernul face o achiziție cheltuielile publice cresc proporțional și ele trebuie acoperite prin venituri bugetare, adică prin impozite. Ce se întâmplă când BNR face o achiziție? Simplu, și ea trebuie acoperită prin ceva, respectiv prin emisiune de lei. Emisiunea monetară acționează asemenea unui impozit, chiar dacă nu se numește așa, afectând (scăzând) valoarea leilor deja aflați în circulație. Este legea cererii și a ofertei: cu cât oferta de lei crește, cu atât valoarea lor scade (față de situația în care nu am fi avut expansiune monetară). Mai pe românește, BNR face achiziții tot cu banii românilor, diminuând valoarea fiecărui leu pe care cetățenii îl dețin în buzunare și în conturi bancare. Acest fenomen – scăderea puterii de cumpărare a monedei – se numește inflație și nu degeaba a fost numit în știința economică „impozit ascuns”. Așadar președintele propune ca românii să cumpere indirect aurul de la Roșia Montană prin intermediul statului.

Sunteți curioși cât de mare ar fi inflația dacă ideea s-ar pune în practică? Nu pot răspunde cu o predicție empirică, dar ne putem forma o imagine pe baza cifrelor veficulate. Valoarea zăcământului (aur și argint) se ridică la aproape 8 miliarde de dolari, adică nu reprezintă nici 20% din rezerva valutară actuală. Acest influx de aur ar urma să intre în visteria BNR treptat pe parcursul celor 16  ani de exploatare și, dacă presupunem un ritm egal de acumulare, ar însemna că anual BNR ar trebui să cumpere aur în valoare de 500 de milioane dolari; rezerva BNR ar urma să crească cu puțin peste 1% pe an la început, acest ritm scăzând în timp, pe măsură ce intrările constante de aur ar reprezenta o pondere din ce în ce mai mică din rezerva acumulată. Simplificând puțin lucrurile, dacă creșterea masei monetare s-ar realiza exclusiv pe seama creșterii rezervei de aur, atunci oferta de bani ar crește în medie cu mai puțin de 1% pe an de acum încolo. După standardele istoriei noastre recente, aceasta ar fi o adevărată performanță în politica monetară și, probabil, ar stabiliza nivelul prețurilor mai bine decât o face politica de țintire a inflației.

În concluzie, dacă BNR ar cumpăra aurul atunci cetățenii ar plăti acest lucru prin devalorizarea leului, însă pierderea puterii de cumpărare s-ar situa la un nivel mic în comparație cu experiența ultimelor decenii.

Să revenim la ideea președintelui. Dincolo observația menționată, ideea nu este atât de non-liberală pe cât sună la prima vedere. Iar dacă croșetăm un pic pe marginea ei s-ar putea să obținem o propunere chiar interesantă. De exemplu, hai să fim mai expliciți cu “valorificarea în favoarea României” a zăcământului de aur. România – adică poporul român – nu se confundă cu statul. Statul este una, societatea este alta. Dacă tot pornim de la premisa că aurul de la Roșia Montană aparține națiunii, păi atunci hai să facem în așa fel încât acest aur chiar să ajungă în mâinile oamenilor. Pornind de la ideea președintelui, adaug următoarea propunere: sunt de acord ca statul să cumpere aurul, dar doar cu scopul de a-l transfera în ultimă instanță cetățenilor sub formă de monedă. Ce ne oprește să fabricăm monezi de aur de gramaj mic, 1-5 grame, sau chiar mai mare, pe care să le punem în circulație? În acest sens ar trebui create codițiile legislative pentru ca plățile cu „lei de aur” să devină posibile. Avantajul propunerii mele este dublu:

–          pe de o parte, ar înlătura expansiunea monetară necesară atunci când aurul intră în visteria statului; aceasta ar fi pur temporară, deoarece BNR ar retrage în mod corespunzător masă monetară în momentul în care vinde publicului monezile de aur.

–          Pe de ală parte, scoatem statul din postura de gestionar de avuție și chiar dăm românilor ce este al românilor; implicit, circulația monetară a leului și politica monetară se va fortifica prin folosirea aurului în tranzacții.

Cum ar arăta și cât ar valora noile monede? Să ne uităm la câteva cazuri istorice. De pildă moneda de 2 peso mexicani cântărea 1.5 g, reprezentând aproximativ 200 de lei actuali. Ne putem gândi la substituirea bancnotei de 200 de lei cu astfel de „leu de aur”. Vechiul țechin venețian (cu o istorie de 5 secole) cântărea 3,5 g, reprezentand aproximativ 500 de lei actuali. Pe lângă introducerea monezilor de aur, ne putem gândi la confecționarea de monezi de argint (extrase din același zăcământ) pentru a facilita tranzacțiile de valoare mică.

peso

12lei1906a

Înainte de a părăsi acest subiect, vă invit să meditați la graficul de mai jos, postat mai demult de Lucian Davidescu.

aur-rezerve-romania-tezaur-460x345

Dacă România ar folosi în scop monetar – direct, așa cum am sugerat, sau indirect prin rezerva BNR – întregul patrimoniu aurifer de care dispune (inclusiv celelalte zăcăminte mai mici din țară și tezaurul de la Moscova) atunci ar ajunge într-o situație asemănătoare Rusiei. Ceea ce este, probabil, deosebit de problematic pentru unii decidenți politici de pe planetă.

0 Shares
Share
Tweet
Share