20 October 2020
Home / News / Atacatorul cu bombă de la Iași plănuia ceva și mai tare: soluția keynesiană la șomaj

Atacatorul cu bombă de la Iași plănuia ceva și mai tare: soluția keynesiană la șomaj

Planul său pentru eradicarea șomajului este următorul:

“Domnule Băsescu,

Sînt atît de jos pe scara socială încît cu greu mă pot numi cetăţean al acestei ţări… Dar voi încerca tot ce voi putea să ajung pînă la dumneata Sînt un geniu şi am o soluţie de a vindeca şomajul în ţară într-un timp foarte scurt.

Evident e vorba de împărţirea muncii disponibile la toată lumea, de crearea de locuri de muncă cu doi angajaţi pe acelaşi post.

Partea mai interesantă ar fi că această soluţie s-ar aplica ca lege fixă atunci s-ar dubla numărul delocuri de muncă din ţară şi ar rămîne multe locuri de muncă libere care ar trebui ocupate.

Asta ar duce la dispariţia muncii inutile şi atunci aceiaşi bani ar ajunge practic la aceiaşi oameni dar ar lucra doar 3 zile pe săptămină.

Adică cu soluţia mea ar lucra omul doar 3 zile pe săptămină şi ar avea cam acelaşi venit, adică altfel spus ar însemna aproape dublarea plăţii muncii angajatului. Venitul ar rămîne acelaşi dar fiindcă s-ar scurta timpul de muncă ar creşte plata muncii.

Da, sînt bolnav psihic, diagnosticat cu schizofrenia paranoidă, vorbesc cu Dumnezeu şi această soluţie e de la Dumnezeu, dar pînă şi psihiatrii recunosc că sînt un om de o inteligenţă extraordinară. Deci sînt nebun, da e adevărat, dar sînt foarte deştept.

Iisus mi-a spus că nu a multiplicat pîinile şi peştii în mod fizic ci i-a făcut pe oameni să-şi împartă între ei mîncarea pe care o aveau.

Cred că aş putea face acelaşi lucru cu locurile de muncă. Sînt singurul om din lume care chiar poate pune în practică aşa o soluţie.

Mai aveți acum dubii că keynesismul este de fapt o formă de terorism economic? Cui poate să-i dea prin cap o asemenea soluție la șomaj? Cuiva care, la fel de bine, poate propune tăierea unui braț fiecărui individ pentru a crește astfel nevoia de muncă. Cuiva care promite transformarea pietrelor în pâine. Apropos, merită să pomenim aici de critica pe care o aduce Ludwig von Mises lui Keynes în Pietrele făcute pâine, miracolul keynesian:

Arsenalul principal al tuturor autorilor socialişti este ideea existenţei unui belşug viitor şi că substituirea capitalismului cu socialismul ar face posibil să i se dea fiecăruia „în funcţie de nevoile sale”. Alţi autori doresc să producă acest paradis printr-o reformă a sistemului monetar şi de credit. După părerea lor, mai mulţi bani şi mai mult credit este tot ceea ce lipseşte.

John Maynard Keynes, fostul consilier economic al guvernului britanic, este noul profet al inflaţionismului. „Revoluţia keynesistă” a constat în aderarea deschisă la doctrinele lui Silvio Gesell. În postura de cel mai de seamă dintre gesellienii britanici, Lordul Keynes a adoptat şi straniul jargon mesianic al literaturii inflaţioniste pe care l-a introdus apoi în documentele oficiale. Expansiunea creditului, se afirmă în Paper of British Experts din 8 aprilie 1948, îndeplineşte „miracolul … transformării unei pietre în pâine”. Autorul acestui document era, desigur, Keynes. Marea Britanie a parcurs într-adevăr o cale lungă de la părerile lui Hume şi Mill până la această afirmaţie despre miracole.

Încă sunt profesori care le spun studenţilor lor că „o economie se poate ridica trăgându-se de propriile şireturi” şi că „putem ieşi pe drumul către prosperitate cheltuind”[1]. Dar miracolul keynesian nu reuşeşte să se materializeze; pietrele nu se fac pâine. Laudele excesive ale autorilor învăţaţi care au cooperat la producerea prezentului volum de-abia dacă confirmă afirmaţia introductivă a editorului că „Keynes putea trezi în discipolii săi o fervoare aproape religioasă pentru teoria lui economică, care putea fi valorificată eficace pentru diseminarea noii ştiinţe economice”. Şi profesorul Harris continuă spunând „Keynes a avut într-adevăr Revelaţia”.

dumbest

Numai un nebun poate să creadă că statul poate crește bogăția tuturor printr-un simplu decret, stabilind câți oameni să lucreze la cutare slujbă sau multiplicând banii din economie. Quod erat demonstrandum.

0 Shares
Share
Tweet
Share