23 March 2019
Home / Articole / Aspecte machiavelice la Machiavelli

Aspecte machiavelice la Machiavelli

Machiavelli este machiavelic atunci când recomandă dictatura în situații de urgență. Însă la el termenul „dictatură” nu are sensul de control total al societății de către stat. Dictatura machiavelică este delegată și este pe termen scurt[1]. Calitatea de dictator nu e dată pe viață, ci este strict pentru acea situație de urgență pentru care ai fost numit[2]. Într-adevăr dictatorul poate lua decizii fără consultare și poate pedepsi fără recurs[3]. Însă nu poate face orice. De exemplu, nu poate introduce instituții noi, nu poate priva senatul și oamenii de privilegiile lor[4]. Este nevoie de un dictator pentru că există riscul întârzierii în luarea deciziilor, pentru reconcilierea diferențelor între mai mulți decidenți, în situațiile de urgență[5]. În opinia sa, se vor prăbuși acele republici care în situații de pericol nu apelează la un dictator sau ceva asemănător[6]. Machiavelli spune că printre instituțiile Romei, dictatura merită admirația noastră specială[7]. Dictatorii par o sursă a măreției Romei[8]. Dictatura este fundamentală pentru supraviețuirea și prosperitatea republicii[9]. Când timpurile sunt grele, când țara se duce în jos, o dictatură e numai bună. Aici este de văzut dacă Machiavelli ar fi considerat înzăpezirea o situație de urgență. Machiavelli afirmă că în întreaga istorie a Romei n-a văzut un dictator care să acționeze altfel decât pentru binele republicii[10]. Având în vedere că în trecut sunt numai crime și intrigi, e o afirmație care ne face sceptici față de realismul lui Machiavelli, atât de lăudat de cărturarii atrași de Realpolitik.

Apoi dacă Machiavelli e atât de realist și cu picioarele pe pământ, de ce nu vede că o dictatură va tinde să devină permanentă? De exemplu, Machiavelli avertizează în alte locuri că o monarhie poate degenera în tiranie[11]. Pentru el tirania este o formă de guvernare bazată pe violență iar dictatura ar fi diferită de tiranie[12]. Tirania ar fi un fel de dictatură permanentă sau dictatura ar fi un fel de tiranie la fără frecvență. Machiavelli pare să fie conștient de pericolul puterilor dictatoriale, însă se consolează cu ideea că întrucât noi am delegat aceste puteri dictatoriale, așa știi cel puțin că ți-ai făcut-o cu mâna ta[13].

O altă formă de machiavelism ține de păcălirea populației. O regulă a împăraților romani era Vulgus vult decipi, ergo decipiatur, care însemna în mare dacă masele tot vor să le prostim, atunci hai să o facem[14]. Pentru Machiavelli prințul trebuie să fie pregătit să acționeze imoral, atunci când e necesar[15]. Și uneori pentru a menține puterea adesea va trebui să acționeze perfid, fără milă și inuman[16]. Întrucât puțini oameni interacționează cu prințul, puțini vor ști cum e acesta cu adevărat[17]. I want you bad e însă recomandată de Machiavelli doar în anumite contexte. Aceste acțiuni imorale nu trebuie să fie norma, ci sunt necesare doar în anumite situații[18], de exemplu când e pusă în pericol libertatea statului. În rest însă prințul trebuie să fie onest, uman, îngăduitor, să-și respecte cuvântul etc[19]. Cu dictatura e la fel ca în cazul actelor imorale. Ele sunt recomandate în anumite în anumite situații, altfel prințul trebuie să meargă pe chestii clasice. Important e însă că trebuie să fie flexibil.

Folosirea religiei pentru a înșela poate fi relevantă pentru această păcălire a populației. Pentru Machiavelli romanii n-ar fi luptat cu atâta îndârjire dacă n-ar fi convins soldații că zeii le-au promis victoria[20], că le vor asigura șanse favorabile. Romanii prin religie au convins plebeii, speriați de religie, să participe la campanii militare și au reușit să-și păstreze puterea patriciană consulară[21]. Religia ajută la menținerea puterii. Prințul trebuie să controleze religia. Pe vremea romanilor religia era subordonată puterii politice, prin contrast cu vremuri mai recente când prinții creștini se supuneau puterii ecleziastice[22]. Așadar Machiavelli recomandă folosirea religiei pentru a întări forța brațelor. Poate acesta și este motivul pentru care cărțile lui Machiavelli sunt puse în 1559 la Indexul Papal al Cărților Interzise[23].

În mod surprinzător, Machiavelli nu este atât de machiavelic pe chestiuni fiscale, că vorbim de taxe sau de cheltuieli publice, deși ne-am fi așteptat poate la trucuri fiscale, trucuri pentru a înmuia rezistența supușilor la taxare sau pentru a masca cheltuielile publice. Machiavelli este conștient că prinții au această tendință să pună mâna pe proprietatea altora. Acesta crede că se găsesc mai ușor motive pentru furt decât pentru crimă[24]. Supușii rămân mulțumiți cât timp prințul nu le fură mare parte din proprietate[25]. Este greu pentru prinți să-și mențină statul prin taxe mari și arbitrare[26]. Machiavelli avertizează absolutiștii în devenire să stea deoparte de proprietatea supușilor[27] pentru că oamenii uită mai ușor moartea tatălui decât pierderea averii[28]. În genere, prințul trebuie să fie atent la injuriile asupra vieții și proprietății supușilor[29].

La fel, Machiavelli pare prudent în legătură cu cheltuielile publice, spre deosebire de contemporana „pe termen lung toți suntem morți”. Dacă prințul este prea darnic, va trebui să crească taxele, să împovăreze fiscal cetățenii[30]. Ori așa este amenințat obiectivul păstrării puterii deoarece crește riscul de revoltă. Prințul va începe să piardă bani și va fi el însuși urât de supuși[31].

Dacă scopul prințului era dobândirea și prezervarea puterii, al lui Machiavelli era un job la stat. Nu degeaba acesta a dedicat cartea Prințul „magnificului Lorenzo de Medici”[32], sperând la un post la vârful administrației de Medici. Machiavelli nu reușește însă să devină un consigliere[33] și va trebui să se resemneze cu o carieră literară[34]. Nu aceeași soartă au avut și urmașii săi, adică acei cărturari contemporani machiavelici care au și prins jobul de top la stat la care Machiavelli doar a visat.

***

Autor: Costel Stavarache

***

Bibliografie:

[1] Machiavelli, Niccolò. 2004, Discourses on the First Decade of Titus Livius, Project Gutenberg EBook, p.48.

[2] Ibidem.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem

[7] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Geuna, Marco. 2015, Machiavelli and the Problem of Dictatorship în Ratio Juris. Jun2015, Vol. 28 Issue 2, p226-241. 16p, p.226.

[10] Ibidem.

[11] Machiavelli, Niccolò. 2004, Discourses on the First Decade of Titus Livius, Project Gutenberg EBook, p.13.

[12] Geuna, Marco. 2015, Machiavelli and the Problem of Dictatorship în Ratio Juris. Jun2015, Vol. 28 Issue 2, p226-241. 16p, p.226.

[13] Machiavelli, Niccolò. 2004, Discourses on the First Decade of Titus Livius, Project Gutenberg EBook, p.48.

[14] Pongracic, Ivan. 1997, Inflation: One Man’s Survey în The Free Market 15, no. 5 (May/June 1997):

https://mises.org/library/inflation-one-mans-survey, accesat 04.01.2017.

[15] Llewellyn H. Rockwell, Jr., 2013, Fascism vs. Capitalism, Mises Institute,  Alabama, p.33:

https://mises.org/library/fascism-versus-capitalism, accesat 04.01.2017.

[16] Ibidem.

[17] Ibidem.

[18] Harris, Phillip. 2007, Machiavelli, marketing and management: Ends and means in public affairs

în Journal of Public Affairs (14723891). May2007, Vol. 7 Issue 2, p181-191. 11p, p.185.

[19] Ibidem.

[20] Tarcov, Nathan. 2014, Machiavelli’s Critique of Religion în Social Research. Spring2014, Vol. 81 Issue 1, p192-216. 25p, p.197.

[21] Ibidem.

[22] Ibidem.

[23] Najemy, John M. (ed.). 2010, The Cambridge Companion to Machiavelli, Cambridge University Press, New York, p.xvii.

[24] Cavallo, Jo Ann. 2014, On Political Power and Personal Liberty in The Prince and The Discourses în Social Research. Spring2014, Vol. 81 Issue 1, p106-132. 27p, p.111.

[25] Ibidem.

[26] Benner, Erica. 2014, Machiavelli’s Ironies: The Language of Praise and Blame in The Prince în

Social Research. Spring2014, Vol. 81 Issue 1, p60-84. 25p, p.79.

 

[27] Tooley, Hunt. 2009, Some Costs of the Great War: Nationalizing Private Life:

https://mises.org/library/some-costs-great-war-nationalizing-private-life, accesat 03.01.2017.

[28] Yeatts, Guillermo. 2002, Plunder in Argentina: https://fee.org/articles/plunder-in-argentina/, accesat 03.01.2017; Machiavelli, Niccolò. 2008, The Prince, Hackett Publishing Company, Inc., Indianapolis/ Cambridge, p.273.

[29] Machiavelli, Niccolò. 2004, Discourses on the First Decade of Titus Livius, Project Gutenberg EBook, p.131; ibidem, p.155.

[30] Ibidem.

[31] Ibidem.

[32] Rothbard, Murray N. 2006, Economic Thought Before Adam Smith. An Austrian Perspective on the History of Economic Thought. Volume I, Alabama, p.189:

https://mises.org/library/austrian-perspective-history-economic-thought, accesat 04.01.2017.

[33] Ibidem.

[34] Ibidem.

73 Shares
Share
Tweet
Share