18 February 2020
Home / Observații / Analiza contextului economic actual și o clarificare ideologică, cu Bogdan Glăvan

Analiza contextului economic actual și o clarificare ideologică, cu Bogdan Glăvan

Academia Privată organizează două noi workshop-uri:

1. Se repetă sau nu istoria? Trece economia printr-o perioadă de boom sau de creștere sănătoasă?

Este important să știm dacă istoria se repetă, deoarece de elucidarea acestei chestiuni depind o mulțime de decizii personale. Ar trebui să mă grăbesc să cumpăr o casă sau este cumva prea târziu? Să iau un credit acum sau mai bine nu, fiindcă dobânzile vor crește în viitorul apropiat? Să-mi fac planuri de viitor bazându-mă pe veniturile actuale sau să mă aștept la o scădere a acestora?

Participanții la acest workshop vor avea ocazia să înțeleagă contextul economic actual și să-și fundamenteze mai bine deciziile personale.

istoria-se-repeta

2. Diferența dintre capitalism și socialism într-o singură lecție

În urmă cu un secol Ludwig von Mises dădea o lovitură decisivă doctrinei marxiste, explicând pentru prima dată de ce calculul economic este imposibil în socialism și de ce, în consecință, o economie socialistă va suferi de pe urma unei ineficiențe acute în alocarea resurselor, sărăcie și injustiție. Ulterior, s-a demonstrat că haosul calculațional afectează orice economie în măsura, mai mică sau mai mare, în care aceasta este lipsită de pilonul proprietății private.

Participanții la acest workshop vor avea ocazia să descopere teorema imposibilității calculului economic în socialism și să dobândească astfel instrumentul intelectual esențial pentru respingerea (elegantă și categorică) argumentelor intervenționiste din prezent.

10 Shares
Share
Tweet
Share