20 October 2020
Home / Economişti / Am învățat ceva din criză? Știu și eu…

Am învățat ceva din criză? Știu și eu…

Valentin Lazea aduce în discuție o lucrare recentă a lui Claudio Borio de la BIS făcând un rezumat al ideilor pe care economiștii mainstream le-au desprins din experiența recentă. Lucrarea lui Borio nu mă surprinde, autorul fiind unul dintre economiștii favorabili unei interpretări austriece a crizelor. De altfel Borio a crescut în “vizibilitate” în ultimul deceniu, datorită faptului că a preluat una din cele mai bune idei din macroeconomie, aceea că crizele economice boom-bust sunt generate de expansiunea creditului, din coșul de gunoi în care o aruncase stupid keynesism-monetarismul care a făcut legea în știința economică după WW II.

Articolul domnului Lazea mi-a ridicat însă un semn de întrebare. La un moment dat autorul spune:

Toate şcolile de gândire economică (austriacă sau libertariană, keynesistă, monetaristă) sunt de acord că sectorul privat are tendinţa de a exagera, atât în perioadele de avânt („exuberanţa iraţională”), cât şi în perioadele de recesiune („pesimismul iraţional”). Această înclinaţie spre exagerări a sectorului privat pare atât de impregnată in ADN-ul acestuia, încât orice aşteptare de logică sau raţionalitate din partea sa este sortită eşecului. (sublinierea mea)

După care, spre final, în contextul în care vorbește despre ce poate face statul pentru a atenua fluctuațiile economice, ridică următoarea întrebare

O a treia întrebare esenţială este „De ce nu încearcă pieţele emergente (inclusiv România) o imitare a politicilor agresive de stimulare monetară practicate de marile bănci centrale ale lumii?”

 Iar răspunsul este:

deoarece politicile pe care pieţele le acceptă pentru economiile dezvoltate sunt politici pe care aceleaşi pieţe nu le-ar accepta niciodată în ceea ce priveşte pieţele emergente.

Irrational-Stock-Market

Stop. Să citim de la capăt. Știm că piețele sunt iraționale, atât pe timp de avânt cât și pe timp de recesiune, adică cam tot timpul. După care rămânem cu concluzia că statul nu poate face mare brânză pentru a ne feri de crize deoarece piețele se opun?! Păi de ce ar fi acest lucru important dacă oricum știm că ele sunt iraționale?

Să încercăm o comparație pentru a clarifica mai bine chestiunea. Să zicem că avem un copil distrat care învață după cum are chef și la ce are chef. Adică se comportă după bunul plac, ceea ce este deplorabil dintr-o perspectivă paternalistă. “Interesul superior” al copilului ar cere ca el să fie supravegheat, îndrumat, să meargă pe calea cea bună. Dar, în calitate de părinți, avem o problemă: copilul se supără dacă îl atenționezi cu ceva! Bănuiesc că acest fapt nu reprezintă, pentru nici un cititor matur o opreliște în calea educării copilului. Dar exact invers par să stea lucrurile cu paternalismul macroeconomic. Aici, chiar dacă tehnocrații știu că piețele bat câmpii, n-ai ce să le faci și pace, pentru că dacă încerci să le constrângi pe urmă îți sar în cap!

Așa stând lucrurile, din două una: ori (1) concediem “gardienii piețelor” și desființăm instituțiile pe care le plătim ca să aibă grijă de economie pentru că sunt neputincioase, ori (2) socotim că totul este mai degrabă o frică nejustificată a domnului Lazea și purcedem neîntârziat, ca stat, să ghidăm economia pe drumul cel bun: cu quantitative easing, cu reduceri de dobândă, cu tot arsenalul financiar pus la bătaie de guvernele similare din Occident. Sincer, pentru distracție, aș prefera a doua opțiune. Sa experimentăm puțin mai multă inflație, ca să facem salariul minim 4000 de lei măcar.

0 Shares
Share
Tweet
Share