18 September 2020
Home / Despre BNR / Adrian Vasilescu şi logica prognozelor deşuete

Adrian Vasilescu şi logica prognozelor deşuete

Luni seară la Europa FM, Adrian Vasilescu a fost invitat să explice de ce a fost BNR prinsă în offside de preşedintele Băsescu. Atât cât am ascultat, pledoaria domnului Vasilescu s-a bazat pe următoarele consideraţii, care mai de care mai hilare:
1. Ce mare scofală că BNR a emis prognoze nerealiste, nici măcar FMI nu a fost în stare de acest lucru, revizuind estimările privind economia globală de 4 ori până acum, fără să reuşească să se pună de acord cu Banca Mondială pe acest subiect.
2. Nu în BNR trebuie să dăm cu pietre ci, dacă dorim neapărat, în Comisia Naţională de Prognoză, pentru că ea este plătită să facă acest lucru, nu BNR – care se ocupă cu altceva (acum înţeleg de ce ţinteşte inflaţia pe lângă, fiindcă, de fapt, nici nu face prognoze!)
3. BNR este obligată să fie optimistă, pentru a nu induce anticipări false populaţiei! Şi procedează ca la carte, fiindcă nicio bancă centrală din lume nu spune lucrurilor pe nume.
4. Vom reveni totuşi pe creştere în ultima parte a anului, fiindcă a plouat masiv în ultima vreme şi vom avea producţie agricolă (probabil că acest ultim punct trebuie legat de principiul nr. 3)

Nu poţi decât să te iei cu mâinile de cap. Îmi este lehamite să explic de ce manualul de economie nu spune nicăieri că guvernul poate îmbunătăţi funcţionarea economiei minţind, ba exact din contră, decredibilizându-se, nu face decât să introducă o notă suplimentară de incertitudine în economie. E prea complicat. Aşa că, mai degrabă, mă întreb retoric: noi îi plătim pe oamenii ăştia ca să ne întreţină optimismul dându-ne informaţii false? Hai că înţeleg că Becali se umflă în pene înainte de fiecare meci al Stelei pe motiv că vrea să încurajeze jucătorii, dar o face pe banii lui. Dar mai trebuie să suport (la propriu) şi inepţiile guvernanţilor, pe banii mei?

3 Shares
Share
Tweet
Share