15 August 2020
Home / Articole / 6 din 49

6 din 49

Motto:„This Time Is Different”

Jocul de cărți Popa Prostu’ combină o probabilitate de clasă cu una de caz. Știi toate combinațiile de cărți posibile luate câte 4, dar nu știi ce carte vei primi. Similar la 6 din 49 știi probabilitatea de clasă, șansele (1 la 14 milioane), dar nu o știi pe cea de caz, individuală, nu știi varianta cu numerele câștigătoare. La fel când arunci o monedă. Știi probababilitatea de clasă. Avem o colecție formată din două evenimente, cap și pajură, fiecare cu probabilitate de 50%. Dar nu știi probabilitatea de caz, ce va pica realmente, pajură sau cap. Eroarea jucătorului de noroc (gambler falacy) ar fi să confunzi cele două tipuri de probabilități. Așa se întâmplă când după ce apare roșu de 10 ori la rând, mergi a 11 oară pe negru, pe ideea că trebuie să mai vină și negru, probabilitatea de clasă fiind 50%, deși e la fel de probabil ca a 11 oară să fie tot roșu, evenimentele fiind independente. Într-adevăr dacă bila e aruncată de 1 milion de ori, sunt șanse de 50% să pice negru, însă această probabilitate de clasă nu te ajută cu nimic în cazul tău concret, când trebuie să ghicești dacă e roșu sau negru.

Ce-mi spune un matematician este că șansele de câștig sunt cam nule, îmi cuantifică șansele calculând combinații de 49 luate câte 6. Dar nu mă poate ajuta cu nimic să ghicesc numerele câștigătoare deși mai vezi pe net la unii jucători care gândesc strategii pornind de la ideea că în UE apar mai degrabă numerele impare, în România cele pare. Frecvențele trecute, chiar dacă sunt afișate pe site-ul loteriei, nu te ajută cu absolut nimic să ghicești numerele noi. Similar când dau cu zarul știu probabilitate de clasă, totalitatea combinațiilor posibile, dar nu știu cât fi următoarea aruncare dacă e 3:2 sau 6:6. Nici aici matematicianul nu e cu nimic avantajat în ghicirea variantelor câștigătoare. Doar cuantifică situația, îmi spune ceea ce știau și jucătorii obișnuiți, că șansele sunt nule. Un matematician îmi știe toate combinațiile posibile la jocul de zaruri, dar nu știe care e următoarea aruncare. Dacă soluțiile ar fi existat, profesorii de matematică s-ar fi apucat demult de barbut. O trăsătură a jocurilor de noroc este că sunt de noroc.

Distincția pariuri-jocuri de noroc (betting-gambling) s-ar suprapune cumva cu distincția probabilitate de caz-probabilitate clasă. La cea de caz mai știi unele lucruri în plus decât simpla frecvență: știi că Astra a făcut niște transferuri de jucători, știi despre cutare cal că mănâncă un anume tip de fân etc. Nu ești atât de în ignorant ca în cazul 6 din 49 unde vorbim de șansă pură. Însă evident și acolo ai multe variante și jocul e gândit în favoarea casei în așa fel încât să mergi în pierdere.

În cazul zarurilor măsluite nu apare niciun fel de probabilitate nici măcar de caz pentru că știu sigur rezultatul. Dacă pun o pereche de zaruri într-un cuptor cu o temperatură ridicată cu fața arătând să zicem 6:6 când le pun în tavă, la aruncare vor arăta mereu 6:6 (Trick). Similar, la cărțile măsluite pot reduce probabilitatea, incertitudinea. O tehnică folosită în „Cartoforii” lui Gogol sunt semnele discrete de pe spatele cărților. Pachetul din „Cartoforii” la care personajul principal lucrase 6 luni avea chiar și un nume: Adelaida Ivanovna. Vedeai direct cărțile celorlalți (Gogol) și e ca și cum adversarii ar juca cu cărțile pe față. Și aici rămân prezente probabilitățile, însă ai un control aproape decisiv asupra jocului. Aici problema era să te înțelegi cu servitorii din han să-ți pună pachetul printre celelalte la începutul jocului și să-l strecori ceva mai încolo când atmosfera s-a mai încins și prinzi o scăpare de atenție din partea celorlalți jucători.

Loteria Română pare trefla dintre ași. Loteria nu e poșta și e de mirare că nu e imitată mai mult, că nu e în mai mare măsură o paradigmă de funcționare a statului. Loteria fiscală e o încercare, doar că aceasta nu se bazează atât pe șansă, cât pe neșansă. Ayn Rand sugerează finanțarea statului prin loterie (Rand, 1964, 110). Pare logic, pentru că te întrebai cum ar funcționa statul, în condițiile în care ea respingea taxarea ca fiind coercitivă. O sugestie relativ avangardistă inspirată de loterie este ca aleșii să fie selectați prin tragere la sorți din toți cetățenii cu drept de vot pe ideea că așa s-ar distruge rețelele clientelare. Există persoane cu putere mare de decizie și care au o anumită stabilitate, dincolo de guvernele care vin și pleacă, cum ar fi membrii de vârf ai birocrației, de exemplu, Humphrey din Yes, Minister (Yes, Minister) sau oamenii de afaceri care sunt permanent în proximitatea statului, cum ar fi regii asfaltului. Sunt categorii din partea durabilă, persistentă a statului, adică nemuritorii (Nemuritorii). O critică a acestei idei ar fi că persoana aleasă va fi căutată imediat după ce este aleasă de către oamenii de afaceri pentru serviciile de brokeraj în intermedierea afacerilor cu statul.

O loterie de stat pare consistentă cu reflecțiile socialismului contemporan asupra rolului norocului în distribuția bunurilor. La Marx patronul e un parazit. Antreprenorul n-are nici un merit și administrarea unui business e o treabă la care se pricepe mai toată lumea. O minimizare similară apare și la președintele american actual. Deși mesajul președintelui Obama viza în principal importanța bunurilor publice pentru reușita în business, de exemplu, a infrastructurii, formularea:

„If you’ve got a business – you didn’t build that. Somebody else made that happen”(Obama).

pare să minimizeze destul de mult meritul antreprenorului, cumva pe linia unuia din gânditorii săi favoriți, pe care tocmai l-am menționat. Tendința socialismului este să subestimeze meritele antreprenorului. Pentru Marx un patron e cineva care stă pe o grămadă cu bani și nu are niciun merit. Nu are niciun merit că a anticipat corect o cerere (Apple versus Nokia) sau că reușește să producă la prețuri mici. Antreprenorul nu este un personaj pozitiv, ca în liberalism. Nici termenul „antreprenor” nu e atât de folosit în socialism preferându-se altele: „capitaliști”, „businessmeni” etc. Și în versiunea rawlsiană avem o banalizare a meritului. Avem o loterie naturală a talentelor și nu ar fi dreaptă doar o distribuție via merit, tipică pieței libere. Steve Jobs sau Magic Johnson au primit ceva pe gratis de la natură, au niște skilluri înnăscute și nu ar fi drept ca distribuția bunurilor în societate să depindă doar de aceste skilluri sau doar de merit. Evident obiecția aici va fi că aceste merite naturale se manifestă și în programele redistributive și așa înțelegem de ce cutare amărăștean nu este în 10 consilii de administrație la companiile de stat, în timp ce o persoană cu skilluri politice este acolo. Inegalitățile naturale funcționează și aici și omul sărac trebuie să se mulțumească cu firimituri din politicile etatiste. Loteria naturală a talentelor se va manifesta și în procesele politice, inclusiv în cele de administrare a loteriei. De exemplu, în romanul 1984 sumele reale plătite la loterie erau mici, iar premiile mari mergeau la persoane fictive (Orwell, 2004, 62). Nu toată lumea reușește să se înfigă la fel de bine în rețelele de extracție, de redistribuție ale statului. Vacanțele lui Obama care costă sute de mii de dolari sunt mai scumpe decât vacanțele cuiva sărac dintr-un ghetou. E nevoie de skilluri politice pentru a lua crema banilor de la stat. Apoi, în genere, formele de socialism neagreate cum ar fi și recentul ajutor dat celor 6 corporații Pirelli, Bosch etc se numesc „capitalism de stat”, cele agreate se numesc „democrație”, „participare” sau uneori chiar „liberalism”.

Chiar dacă admiți talente, skilluri înnăscute, există totuși o parte mare de alegere, o sferă a libertății omenești. Michael Jordan nu a devenit ceea ce este doar pe baza loteriei naturale, ci a și muncit foarte mult pentru a ajunge acolo. La fel Maradona, Messi etc. Un talent se poate pierde și poate că distincția aristotelică potență-act surprinde mai bine această chestiune. Cineva poate avea talent la desen sau la actorie și să nu-l fructifice, să se piardă. Întrebarea e care sistem stimulează mai mult aceste actualizări. Piața liberă presează mai mult pentru actualizarea lor decât statul. În comunism, dacă toată lumea ia 2000 de lei salariu, ce sens are să te zbați. La fel se întâmplă dacă ești plătit de stat să stai, cum e situația șomajului tinerilor din țările occidentale. Când un om politic contemporan folosea termenul „ghinion” într-o chestiune legată de distribuția veniturilor, presupoziția reacției negative a publicului a fost că acea distribuție nu e doar o chestiune de noroc, de șansă, ci distribuția poate fi schimbată, alterată prin acțiune umană, de exemplu, prin creșterea salariilor profesorilor. Similar, un număr de case, nu era doar o chestiune de șanse și noroc.

Jocurile de noroc sunt un monopol de stat. Nu e nevoie de anchete inutile și nu trebuie trimiși inspectorii de la Concurență pe teren pentru că scrie în lege că statul are monopol pe jocurile de noroc:

Art. 1. – (1) Organizarea și exploatarea activității de jocuri de noroc pe teritoriul României constituie monopol de stat și se desfășoară în condițiile prezentei ordonanțe de urgență (O.U.G, 77, 2009). Aici probabil cele două instituții Concurența și Loteria s-au înțeles.

loteria

Un argument etic pentru privatizarea loteriei este că o persoană care nu vede cu ochi buni jocurile de noroc, ci ca pe o adicție, e obligată prin taxare să plătească pentru finanțarea loteriei, așa cum un baptist e obligat să plătească pentru Biserică Ortodoxă, adică pentru lucruri cu care nu e de acord, cu o anumită interpretare a Scripturii. Uneori jocul de noroc este asociat altor adicții ca fumatul, alcoolul, drogurile etc. Într-o loterie nu e vorba atât de pierdere, cât de pierzanie. Să ne gândim la patima jocului de noroc și la jucătorii compulsivi, cum a fost și marele Dostoievski la un moment dat (Dostoievski). Pe astfel de motive moraliste loteria a fost interzisă în trecut sau este interzisă și azi în diverse locuri. Alt argument ar fi că loteria corupe moravurile, corupe săracii, încurajându-i în visul românesc, nu american, al câștigului facil, fără muncă. Privatizarea loteriei ar proteja respectabilitatea statului. Statul cultivă viciul prin organizarea de jocuri de noroc. Pe când economate cu cocaină? Un alt motiv pentru privatizarea loteriei  ar fi că e un joc prea capitalist, prea neoliberal pentru a fi administrat de stat, care prin definiție luptă pentru cei mulți, nu pentru cei puțini și avantajați. E ca un ziar de stânga care s-ar numi „Salon”. Concluzia ar fi că Loteria Română ar trebui să-și încerce norocul în privat.

Dacă urmărești privatizarea loteriei a fost mai mult o loterie și interesul pentru a ne vinde țara pare destul de scăzut. Au fost unele discuții în 2005 și în 2015. Unii economiști sunt vehemenți împotriva privatizării. Ar fi un jaf al resurselor publice și ar fi nevoie chiar de o lege în parlament care să interzică explicit privatizarea loteriei (Șerbănescu, 2006). Sunt economiști care ar naționaliza și ruleta rusească. Și anul trecut exista o temere a sindicaliștilor că loteria se va privatiza pornind de la rebranduirea anumitor agenții în culorile parterului austriac al loteriei. Ar fi bine ca aceste suspiciuni să fie întemeiate.

Distincția probabilitate de clasă adecvată în științele naturale merge mână în mână cu preferința școlii austriece pentru predicții calitative, de pattern (Hayek, 1974), nu cantitative, numerice, ca în orice predicție economică mainstream. Știi că prin creșterea salariului minim crește șomajul, fără să poți spune cu cât. Nu poți face asocieri cantitative numerice de tipul crește salariul minim cu 10%, crește șomajul cu 2% sau asociem 1 procent de șomaj cu -2 de creștere economică. Poți specula procente, însă ai ieșit de pe drumul sigur al științei, al adevărurilor necesare unde de exemplu, teorema lui Pitagora este aceeași și la noi și la bulgari. Așa cum probabilitatea de caz nu e numerică, la fel și legile economice nu sunt numerice și Mises sugerează uneori chiar un nume diferit pentru ultima „likelihood” (Mises, 2007, 314). Legile economice sunt calitative, nu cantitative. Aici se poate pune problema dacă termenul „calitativ” poate fi înlocuit cu „cantitativ” (pentru că avem o relație între cantități) nonnumeric.

De regulă, economiștii mainstream nu au un trecut prea măgulitor în prezicerea viitorului, deși pretind că despre asta e știința economică, importând modelul fizicii, încercând să imite științele naturii. Sau când reușesc e în situațiile conservatoare de tip business as usual, când, cum observa Hayek, nu avem schimbări importante, ci o stabilitate a agregatelor. Însă în cazul anomaliilor, sunt mereu luați prin surprindere și sunt complet nepregătiți, cum a fost în timpul ultimei crize. Aceștia nu văd niciodată lebăda neagră. La noi în 2009 o cifră circulată prin mediile guvernamentale era 4% iar creșterea economică a fost -7. Evident ulterior economiștii apar la TV în urma războiului și dau explicații post-criză despre ceea ce trebuia făcut și își continuă predicțiile pe zeci sau sute de ani. Să ne gândim la predicția din Samuelson din 1961 că URSS va depăși SUA în 1997, deși URSS nu mai exista în 1997 (Vukovic, 2012). Interesant este și episodul conversației între Yuri N. Maltsev, fost consilier economic al lui Gorbaciov și Dick Cheney, pe atunci secretar de stat, unde rusul spunea că URSS nu e mai mult de 5% din economia SUA, iar Cheney nu era deloc convins, potrivit datelor oferite de CIA era 50% (DiLorenzo, 2016). Mai e de asemenea demn de reținut că printre puținele produse competitive internațional ale URSS era caviarul (DiLorenzo, 2016). Există și lucrarea lui Philip Tetlock “Expert Political Judgment: How Good Is It? How Can We Know?” care sugerează ideea contraintuitivă că everybody is an expert pe baza studiilor sale empirice că predicțiile specialiștilor care apar la TV, sunt citați în ziare, sunt consilieri guvernamentali etc nu sunt diferite de cele ale nonspecialiștilor. Există apoi și acest bias al economiștilor etatiști să umfle cifrele, dincolo de faptul că PIB-ul nu e atât de relevant pentru măsurarea avuției unei națiuni ca bunurile de capital. O atitudine mai responsabilă a actualului guvern, mai ales că vorbim și de un guvern tehnocrat, ar fi contractarea serviciilor unei ghicitoare profesioniste. O ghicitoare ar prezice mult mai bine evoluția PIB-ului, ar lucra la preț de producător și te-ar scuti și de aroganța olimpiană a economiștilor mainstream care se văd undeva între Einstein și Galilei.

 

Bibliografie:

DiLorenzo, Thomas, 2016, Ten Things Millennials Should Know About Socialism:

https://www.youtube.com/watch?v=uZSq_zZ5VrQ, accesat 06.09.2016;

Dostoievski, F.Mihailovici, Jucătorul:

https://gawrylyta.files.wordpress.com/2011/11/jucatorul.pdf, accesat 06.09.2016;

Gogol, Nicolai Vasilievici: Cartoforii:

https://www.youtube.com/watch?v=1wBGkAHSgXk, accesat 05.09.2016;

Hayek, Friedrich von. 1974, The Pretence of Knowledge:

http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/economic-sciences/laureates/1974/hayek-lecture.html, accesat 07.09.2016;

Menand, Louis. 2005, Everybody is an Expert. Putting predictions to the test:

http://www.newyorker.com/magazine/2005/12/05/everybodys-an-expert, accesat 06.09.2016;

Mises, Ludwig von, 1998, Human Action,

https://mises.org/library/human-action-0, accesat 02.09.2016;

Mises, Ludwig von, 2007, Theory and History: An Interpretation of Social and Economic Evolution:

https://mises.org/library/theory-and-history-interpretation-social-and-economic-evolution, accesat 05.09.2016;

Nemuritorii: 300 Immortal Battle:

https://www.youtube.com/watch?v=JrRJ_ZaSm0Q, accesat 07.09.2016;

Obama: You didn’t build that:

https://en.wikipedia.org/wiki/You_didn%27t_build_that, accesat 06.09.2016;

Orwell, George. 2004, O mie nouă sute optzeci și patru:

https://ia800408.us.archive.org/35/items/1984_romana/1984romana.pdf, accesat 06.09.2016;

O.U.G. 77, 2009: Ordonanță de urgență nr. 77 din 24/06/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc:

http://www.legi-internet.ro/legislatie-itc/altele/og-772009-jocuri-de-noroc.html, accesat 04.09.2016;

Rand, Ayn. 1964, The Virtues of Selfishness, Penguin Books, New York;

Șerbănescu, Ilie. 2006, Nevoia de nuantare si adecvare in privatizare:

http://www.revista22.ro/nevoia-de-nuantare-si-adecvare-in-privatizare-2393.html,

accesat 04.09.2016;

Trick:

https://uamenii.wordpress.com/2010/09/21/cum-sa-faci-sa-dai-ce-numar-vrei-la-zaruri/,

accesat 07.09.2016

Vukovic, Vuk. 2012,  Persistent fallacies:

http://www.adamsmith.org/blog/economics/persistent-fallacies, accesat 06.09.2016;

Yes, Minister: Yes Minister S01E04 Big Brother:

https://www.youtube.com/watch?v=-LncfZdKcG4, accesat 07.09.2016.

***

Autor: Costel Stavarache

66 Shares
Share
Tweet
Share