22 September 2020
Home / Despre BNR / 24% în două decenii

24% în două decenii

În completare la ce vă spuneam ieri, revin cu următoarele precizări. În 1990 salariul mediu net era de 3381 lei vechi. La sfârșitul lui 2010 a fost 1496 lei noi. Matematic, de peste 4400 de ori mai mare. Ca putere de cumpărare însă, creșterea salarială este nesemnificativă, deoarece în acest interval și prețurile au crescut de 3400 de ori. Ca să fim preciși (pe datele INS), salariul real a crescut cu doar 24%.

Comparațiile care s-au mai făcut de-a lungul vremii erau gogoși electorale, pentru că se raportau la cursul euro. Ori tocmai aici este șmecheria: prin aprecierea în termeni reali a leului lumea ajunge să creadă că trăiește mai bine. Bunăoară, acum câștigă 350 de euro, în vreme ce în 1990 obținea doar 150. Nonsens. Inflația – pierderea valorii monedei pe plan intern – este cea care contează, nu cursul de schimb, cel puțin atât timp cât cumpărăm cartofi din Obor nu de la Paris.

Marea păcăleală au tras-o românii în anii 2003-2008, când au crezut că se îmbogăsesc ca în filme. Această perioadă a fost una de inflație intensă, însă puțin vizibilă. Am avut o inflație a prețurilor activelor, cum se zice, nu a bunurilor de consum. Dar diferența față de primii ani de după Revoluție stă într-o tehnicalitate: atunci se tipăreau bani pentru plata salariilor și subvenționarea industriei de stat nerentabile, acum s-au tipărit bani pentru – țineți-vă bine, investiții! (atenție că tocmai am fost anunțați de Președinte că mai urmează o tură). Atunci s-au aruncat banii în consum, mai recent am avut expansiunea creditului, care cică a stimulat creșterea economică. Cât de mult a stimulat-o am văzut în 2009 și 2010. Graficul care urmează se bazează pe evoluția trasată de Cristian Orgonaș.

Pomparea de bani în economie, indiferent pe ce canal este efectuată – pe cel al salariilor și pensiilor sau pe cel al creditului – are același efect: scăderea puterii de cumpărare. Este drept că a doua variantă ne duce la acest rezultat pe un drum mai întortocheat, în care unii apucă să se îmbogățească masiv mizând pe neștiința celorlalți. La final – vorba lui Milton Friedman – după o perioadă lungă și variabilă, ajungem să plătim inevitabil mai mult pentru cartofi.

Puțină lumea realizează factorul imediat responsabil pentru această situație. El nu trebuie căutat în liberalizarea prețurilor, în reforma statului sau în alte minuni terminologice. Prețurile au crescut deoarece s-au tipărit bani pe bandă rulantă. Numarul leilor în circulație a crescut de mii de ori. Vedeți graficul de mai jos ca să vă convingeți (a trebuit să logaritmez, că altfel nu puteam cuprinde imensitatea avalanșei de bani turnate în buzunarele românilor și a piscului pe care s-a cocoțat nivelul prețurilor.

Experiența istorică ne pune pe tavă două idei:

1. Indiferent cine a fost la guvernare și cine în opoziție, atât băieții buni cât și băieții răi nu au avut în cap decât un lucru: credit, credit, credit,… mai mulți bani pentru stat sau pentru toată lumea – câtă vreme firmele lor pun primele mâna pe bani (ceea ce le permite să cumpere resurse reale înainte ca deprecierea leului să devină explicită chiar și pentru cel mai naiv dintre pământeni)

2. Este ridicol să dăm crezare ideilor unor economiști care continuă să susțină că mârțoaga moartă și îngropată a keynesianismului (socialismului monetar) trăiește bine-mersi. Aceste persoane cred că fără o mică injecție de lichiditate (nu mult, doar un păhărel, prietene!) economia s-ar gripa și nu am putea progresa. Nu e momentul să-i contrazic (am făcut-o pe larg aici). Dar ei trebuie să dea seamă de faptul că mii și mii de miliarde de lei ieșiți din imprimerie nu au făcut decât să crească salariul real cu… 24%. În două decenii. Cam puțin pentru pretențiile lor. Dacă mă întrebați pe mine, aș spune că acest 24% reprezintă marja de eroare, ba chiar mai mult de atât, este rezultatul funcționării economiei de piață. Nu vă mirați. Atâta economie de piață avem în România.

Citiți și:
România 1989-2009: două decenii de inflație, hiperinflație, desinflație, reflație și stagflație

0 Shares
Share
Tweet
Share